Proiectul deputatului PDL Silviu Prigoana privind legalizarea prostitutiei a fost respins, marti, cu unanimitate de voturi, de catre Comisia juridica a Senatului.
Presedintele Comisiei juridice a Senatului spune ca Romania nu este pregatita pentru o astfel de lege, fiind o tara cu radacini ortodoxe.
Comisia juridica a Senatului a respins marti, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege al deputatului PDL Silviu Prigoana privind legalizarea prostitutiei.
Presedintele Comisiei, senatorul PSD Toni Grebla, a spus ca, in opinia sa, Romania nu este pregatita pentru o astfel de lege, fiind o tara "cu adanci radacini ortodoxe".
Proiectul de lege al deputatului PDL defineste "cea mai veche meserie din lume" drept "activitate cu caracter sexual autorizata" (ACSA). Prostituatele trebuie sa aiba minim 20 de ani, iar clienrii, minim 16, in timp ce bordelurile se adreseaza doar heterosexualilor. De asemenea, legea prevede controale lunare pentru prostituate, precum si afisarea tarifelor practicate.
Proiectul de lege urmeaza sa intre pe ordinea de zi a plenului, Senatul fiind prima Camera sesizata.