Rfi.ro: Lazaroiu: USL, esec rasunator la locale. Romanii nu vor mai vota dupa principiul Soarele rasare, Iliescu apare!

PSD si PNL vor merge separat la alegerile parlamentare, dupa ce USL va inregistra un esec rasunator la locale: in jur de 37%. PDL va obtine un scor cu 2 in fata, daca va candida singur la locale. Democrat-liberalii au facut o mare greseala ca nu au decis sa candideze intr-o alianta la locale, eventual cu UNPR. Declaratiile au fost facute la RFI de sociologul Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential si fost ministru al Muncii.
Va ajunge USL la guvernare, dupa alegerile parlamentare din 2012? Sebastian Lazaroiu crede ca nu. "Doar PSD-ul il vad la guvernare, USL-ul nu. Nici nu va exista USL la parlamentare, o sa vedeti, pentru ca de fapt esecul PDL-ului, care va lua cu 2 in fata, ceea ce pentru un partid mare nu e neaparat un succes, va fi cu mult umbrit de esecul USL-ului. Dar esecul USL-ului si l-au definit ei singuri, e un esec care vine din constructie. Cand ai spus : "facem USL-ul, sa luam 50% plus 1" si la locale iei... nu stiu... eu zic in jur de 37%, acesta-i un esec rasunator. Va fi atat de rasunator, incat nici nu mai conteaza ca PDL-ul ia 22%, ca UNPR-ul ia 4%", afirma fostul consilier prezidential.
Sebastian Lazaroiu crede ca dupa alegerile locale din acest an, "PSD si PNL vor redeveni rationale".
Social-democratii si liberalii vor merge pe drumuri separate la parlamentare, apreciaza Sebastian Lazaroiu. "PSD-ul este in momentul acesta un partid cu potential de 30%. Daca ia 37% USL-ul, PSD-ul se va alege cu 18% din placinta totala si nu stiu cum vor primi asta activistii PSD, banuiesc ca nu cu foarte mult entuziasm dupa alegerile locale. Cred ca fiecare va merge pe drumul lui pentru parlamentare. Unitatea asta exista, cata vreme obiectivul e realizabil, dar dupa locale va deveni mult mai clar ca acest obiectiv nu poate fi realizat, nu ca ar avea USL-ul ceva special, ceva rau, dar eu nu cred ca in Romania mai exista un partid sau alianta care ar lua mai mult de 40% in alegeri. Eu am mai vazut filmul acesta in 2000, cand PDSR avea 52% in sondaje, constant, dar in alegeri n-a luat nici la locale, nici la parlamentare mai mult de 37%. Pentru ca romanii nu-si mai dau votul cum era in ‘90, FSN-ul, Soarele rasare, Iliescu apare si ia 66%. Au trecut vremurile alea!", explica fostul consilier prezidential.