La invitatia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in perioada 25 - 26 octombrie a.c., presedintele Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, va efectua o vizita oficiala in Romania.
In cadrul vizitei, presedintele Romaniei va avea convorbiri oficiale cu presedintele Republicii Polone, urmate de o declaratie de presa comuna.
Dialogul celor doi sefi de stat va fi axat pe dezvoltarea cooperarii bilaterale, in contextul relatiilor directe si in cadrul Uniunii Europene si NATO.
Cu prilejul vizitei oficiale a presedintelui Bronislaw Komorowski, va fi semnat Planul de actiune din cadrul Parteneriatului strategic romano-polon.
Bronislaw Maria Komorowski s-a nascut la Oborniki Slaskie si este fiul contelui Zygmunt Leon Komorowski (1924-1993) si al Jadwigai Komorowska (nascuta Szalkowska) (1921-). Familia sa este originara din teritoriul Aukštaitija, din nordul Lituaniei, si timp de 200 de ani a avut fieful in regiunea Żywiecczyzna din Polonia. Bronislaw Komorowski este ruda indepartata cu printesa Mathilde a Belgiei, prin mama sa, contesa Anna d‘Udekem d‘Acoz.
Intre 1957 si 1959, Komorowski a trait in Jozefow langa Otwock. Intre 1959 si 1966 a urmat Scoala primara la Pruszkow.
In 1966, s-a transferat la Varsovia si a absolvit liceul nr. 24 Cyprian Kamil Norwid.
In tinerete, a tinut legatura cu Miscarea Cercetasilor. A facut parte din echipa de cercetasi Mazoviana nr. 75 cand invata la Pruszkow.
In timpul studiilor, a fost instructor de cercetasi in Batalionul 208 WDHiZ "Parasol" din Mokotow, acolo intalnind-o si pe viitoarea sa sotie.
In 1977 a absolvit studiile Universitatii din Varsovia, fiind licentiat in istorie.