Emil Constantinescu, pe vremea cand era presedinte, isi pierdea o ora pe zi pentru a redacta stiri pentru TVR. El a recunoscut acest lucru intr-o convorbire cu Valentin Nicolau, presedintele TVR.

Presedintele TVR, Valentin Nicolau, a fost audiat ieri peste sase ore la Comisia de ancheta a SRR-SRTV. In timpul audierilor, cand a fost vorba de acuzatiile privind cenzura pe care a impus-o in televiziunea publica, Nicolau a relatat o discutie cu fostul presedinte Emil Constantinescu. “In 2002, la cateva luni dupa ce am venit in TVR, ma suna cineva de la stiri si-mi spune ca presedintele Emil Constantinescu ii suna si ii zapaceste de cap. Le-am spus sa-l lase in pace. Ma suna si directorul de stiri ca-l suna Emil Constantinescu ca vrea sa intre pe post. Il cunosteam pe fostul presedinte si l-am sunat personal. Mi-a spus ca TVR nu mai vrea sa-l dea pe post si ca nu mai poate vorbi poporului. I-am raspuns ca, in general, televiziunea invita pe cine vrea. Atunci, presedintele Constantinescu imi spune un lucru siderant: 'Domnul Nicolau, stiti, eu am fost presedinte. Nu ma invatati pe mine cum se fac stirile la TVR. Eu imi pierdeam o ora pe zi sa fac stirile la TVR'. Mi s-a parut fascinant si mi-a ramas drept ceva de care trebuie sa scap. M-am ferit ca dracu’ de tamaie sa ma leg de politica editoriala a stirilor“, a povestit Nicolau.

“O manevra politica“

In timpul audierilor, Nicolau a apreciat ca activitatea de pana acum a parlamentarilor din comisie s-a focalizat in mod special asupra persoanei sale, pentru “decapitarea sa, fiind vorba de o manevra politica“.
In replica, presedintele comisiei, deputatul PNL Raluca Turcan, a declarat ca prin activitatea comisiei s-a urmarit evitarea unui verdict politic “fara intelegerea exacta a tuturor elementelor de functionare a celor doua societati“.
Ea a precizat ca raportul final al comisiei va contine o analiza obiectiva a aspectelor cu adevarat importante prezentate in cursul audierilor.