Chiar daca liderii Aliantei, respectiv presedintele Romaniei, Traian Basescu, declarau, la un moment dat, ca nu vor proceda ca PSD, adica nu vor incepe sa zboare din functii pe toata lumea, se pare ca aceasta afirmatie nu este valabila si pentru sefii institutiilor descentralizate. Iar asta pentru ca respectivilor li se va analiza atent activitatea si, daca se constata ca au fost mult prea pana peste gat in politica (politica PSD-ului, evident)… out! Se subintelege ca, in aceste conditii - cel putin la Constanta - majoritatea directorilor de servicii descentralizate vor fi nevoiti, probabil pana in luna martie cel tarziu, sa-si faca bagajelul. De altfel, noul prefect al judetului Constanta, Dan Culetu a reiterat chiar ieri ideea potrivit careia va exista o serioasa analiza asupra activitatii tuturor sefilor de servicii descentralizate din Constanta si ca… "vor exista schimbari, doar am spus ca vor fi schimbari, dar nimic concret deocamdata”. Tot prefectul Dan Culetu a declarat, referitor la intalnirea de ieri, desfasurata in Capitala, la care au fost solicitati toti noii prefecti, ca a fost vorba despre o sedinta de analiza a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), respectiv depunerea juramantului de catre reprezentantii Guvernului Tariceanu. "La sedinta de analiza a Ministerului Administratiei au participat presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu. In acest context, am depus si juramantul, fiind prezenti premierul, respectiv ministrul MAI, Vasile Blaga”, a precizat Dan Culetu. Pe de alta parte, acesta a declarat ca principalele teme abordate in cadrul sedintei au fost problema infractionalitatii - mai precis a infractorilor romani care creeaza probleme peste granitele tarii -, cat si cea referitoare la coruptie. "Presedintele Traian Basescu ne-a transmis sa ne facem datoria si sa redam judetele oamenilor”, a afirmat Dan Culetu.

In afara de Elena Francu, toti ceilalti directori de servicii descentralizate sunt cu semnul intrebarii

In privinta serviciilor deconcertate, daca Dan Culetu nu a vrut (ori poate ca inca nu are ok-ul de la Bucuresti sau poate nu are inca toate numele…) sa dezvaluie care sunt schimbarile pomenite, in schimb, gura lumii a vehiculat mai multe variante. Constienti de faptul ca vor fi schimbati, multi dintre directorii de servicii descentralizate au lipsit ieri de la institutiile pe care, deocamdata - si pentru putin timp de acum inainte - le pastoresc. Probabil ca auzisera si ei informatia cum ca - informatie venita chiar din sanul Aliantei - primul schimbat va fi directorul Directiei de Sanatate Publica, Camelia Ciobotaru, si ca, dupa aceasta vor urma sefii din restul institutiilor care au legatura cu sanatatea - umana sau… animala. Aceleasi surse ne-au incredintat ca vor fi schimbati majoritatea sefilor (plini) de servicii descentralizate, o singura persoana fiind - deocamdata si cu siguranta - scoasa de sub semnul intrebarii: Elena Francu, sefa Directiei Judetene de Sport. Cu alte cuvinte, doamna isi poate vedea, linistita, in continuare, de treaba. Restul… mai ramane de vazut. Tot… ramane de vazut se poate spune si despre Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului. Numele democratului Hristu Tararache, cel vehiculat in prima faza pentru sefia OJPC, a fost inlocuit cu cel al nimanui altul decat Gheorghe Trandafir, actualul director adjunct al aceleiasi institutii si fost director executiv al Oficiului.