DW.de: Un partid in descompunere

Migratia masiva din ultimele zile confirma faptul ca, de la Conventia din mai anul trecut, partidul guvernamental a intrat ireversibil pe o panta descendenta.
Migratia masiva de la PDL catre USL a devenit o problema inclusiv pentru Opozitie. In prima instanta, liberalii, mai ales, exulta, dar sunt ei pregatiti sa-i primeasca pe toti, mai ales acum cind se stabilesc candidatii in alegeri? Intr-o caricatura reusita, un persoanj intreba "Cum ar putea pedelistii sa castige alegerile?" Iar interlocutorul sau ii raspundea: "trecand cu totii la USL".
Migratia politica are toate trasaturile migratiei populatiilor. Cata vreme este vorba de libera circulatie si de sansa de a calatori dintr-un loc in altul, de a investiga de a cunoaste locuri si oameni noi, de a studia si a face schimb de experienta profesionala, totul se desfasoara in deplina armonie. Dar din momentul in care calatorii devin prea numerosi, iar scopul lor pare sa fie acela de a beneficia de resursele locului, apar, inevitabil, tensiuni.
In Franta, de pilda, subiectul imigratiei a ocupat in actuala campanie electorala un loc central si este de prevazut ca la fel se va intampla si in alte tari ale Europei occidentale. Or, sosirea militantilor PDL in USL, cu pretentia explicita sau implicita de a ocupa pozitii eligibile, incepe sa provoace reactii de respingere. Destramarea PDL este un fenomen care bucura Opozitia, dar migratia a devenit deja suparatoare. Ea risca sa creeze "somaj" in randurile militantilor vechi si statornici, ceea ce cu siguranta ca descurajeaza valoarea cea mai pret a unui partid: loialitatea.
Conteaza mult si modul si stilul unei plecari din partid. Caci una e sa parasesti partidul guvernamental cand se afla la apogeul fortei sale si alta e sa o faci cand se afla prea vadit la amurg.
PDL este de mai multa vreme un partid in descompunere, dar acest lucru nu a fost clar pentru toata lumea. Anul trecut, la Conventia din mai, destui sperau inca intr-o relansare, desi tocmai Congresul a fost simptomul cel mai puternic al descompunerii. Nicio clipa Conventia nu a dezbatut idei. Nici in preajma ei, in saptamanile pregatitoare, liderii PDL nu au vorbit despre viziunea lor politica, nu au polemizat, nu s-au certat, dar s-au ocupat in schimb de intrigi si calomnii marunte.
In linii mari, singura linie de separare intre militantii PDL era aceea care ii despartea in mod real sau aparent pe cei foarte loiali presedintelui Traian Basescu si pe ceilalti care indrazneau, fie si aluziv, sa-i puna acestuia autoritatea la indoiala. Conventia a reusit doar sa confirme starea maladiva a partidului, faptul ca se transformase intr-un instrument docil al vointei prezidentiale.
Planul de austeritate a cazut pe capul PDL ca o pedeaspa pentru neascultarile din trecut, iar planul de recuperare a salariilor din 2010 a parut sa fie o recompensa prea tarzie pentru o ascultare lipsita de entuziasm. Devenise proverbial felul in care militantii PDL argumentau post-factum decizii pe care ei insisi le aflasera din presa.
Mecanismul a functionat, deoarece liderii partidului cautau sa ascunda faptul ca nu fac parte dintre cei initiati si ca indeplinesc un rol subaltern.
In aceasta ambianta in care libertatea a fost abolita, partidul a pierdut sensul luptei politice, al polemicii reale, al pasiunii investite si al solidaritatii. Iar astazi au aparut efectele: gruparea se destrama, caci cu un presedinte aflat sub 10% cota de incedere nu mai exista nicio forta care sa-i tina laolalta, in afara de respingerea opiniei publice.
Cine va cauta sa readuca PDL la guvernare dupa alegerile din toamna ii va face un rau, caci partidul are cu siguranta nevoie in primul rand de libertate si de ragazul calm de a se recompune pe sine.