Politistii comunitari vor avea parte si in acest an de pistoale inchiriate de la Inspectoratul de Politie Judetean Dolj. Pentru fiecare din cele 100 de bucati care sunt folosite de agenti se plateste o suma de aproximativ 2,4 milioane de lei pe an. Initial, in bugetul pe 2006 se prevazusera bani pentru achizitionarea a 50 de pistoale. "Unul costa aproximativ 15 milioane de lei, insa sumele de la acest capitol au fost ulterior redistribuite catre alte prioritati", a precizat Constantin Petrescu, seful Politiei Comunitare. Pana cand vor face rost de bani sa isi cumpere propriile pistoale, politistii comunitari vor fi nevoiti in continuare sa le imprumute unul de la altul.