Senatorul Angel Talvar si deputatul PSD de Vrancea George Baesu il acuza pe comisarul-sef Ionel Buica de la Politia Focsani, de abuz in serviciu. Cei doi parlamentari spun ca Buica, actionand la comanda politica, a folosit mijloace ilegale pentru a rezolva “operativ“ o plangere a deputatilor liberali Corneliu Momanu si Nini Sapunaru.
Plangerea se refera la faptul ca, in timpul campaniei electorale, in Focsani mai multi elevi au impartit materiale denigratoare la adresa Aliantei D.A., care purtau semnatura lui Baesu. Baesu a afirmat ieri ca Ionel Buica a reusit, prin presiuni, sa smulga de la trei tineri din PSD declaratii in care acestia confirma ca fluturasii otraviti au fost realizati si distribuiti de PSD. Deputatul PSD mai spune ca doi dintre tineri au fost luati pentru interogatoriu chiar din timpul orelor, iar unul dintre ei a dat declaratii in biroul directorului.
Baesu a mai precizat ca, impreuna cu presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, si cu senatorul Angel Talvar, a redactat un apel catre presedintele Romaniei, primul-ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Asociatia Pro Democratia, APADOR CH, LADO, Delegatia Comisiei Europene in Romania si Ambasada SUA la Bucuresti, in care este prezentat acest abuz al politistului vrancean. Ei i-au mai cerut ministrului de Interne destituirea imediata a comisarului-sef Ionel Buica.