In opinia parlamentarilor europeni, lipsa alegerilor electorale reprezinta marele avantaj al Romaniei in procesul aderarii la Uniunea Europeana, a declarat Puiu Hasotti in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri, 15 aprilie a.c. Fiind unul dintre cei 22 de parlamentari care au participat la intrunirea de la Strasbourg, Puiu Hasotti a mai afirmat ca in cazul tarii noastre clauza de salvgardare se poate aplica doar daca cele 1.900 de puncte fixe impuse in procesul aderarii nu vor fi acumulate, dar cata vreme Romania are un Guvern stabil si functioneaza in parametri normali, nu avem de ce sa ne facem griji, aceasta fiind si opinia parlamentarilor europeni. "Parlamentarii europeni cu care am avut intrevederi nu au spus explicit ca nu sunt de acord cu alegerile anticipate, ci doar ca spre deosebire de Bulgaria unde anul acesta sunt alegeri, in Romania nu se vor pierde patru luni cu organizarea electoratelor, care pana la urma inseamna timp mort”, a declarat Puiu Hasotti, senator PNL. O alta problema discutata in cadrul conferintei, in cazul careia Puiu Hasotti a fost categoric a fost anchetarea a doi membri PNL ce au concesionat ilegal terenuri din municipiul Constanta, impotriva carora se vor lua si masuri politice, conforme cu gravitatea faptei lor, dar numai dupa ce va fi dovedita de justitie. "Aplaud actiunea PNA in privinta oricarei persoane sau institutii”, a declarat senatorul PNL, Puiu Hasotti. In privinta activitatii la nivel judetean a partidului, Gabriel Caciuloiu deputat PNL a sustinut activitatea febrila. "Pana la sfarsitul anului dorim sa infiintam 28 de organizatii de cartier”, a declarat Gabriel Caciuloiu, Gheorghe Dragomir adaugand faptul ca saptamanal au loc intruniri ale Biroului Permanent PNL cu organizatiile din judet. In cursul zilei de ieri, 15 aprilie a.c. s-a desfasurat intalnirea cu membrii PNL din Ovidiu, la care au participat si primarii PNL din judet. "In momentul de fata avem 8 primari PNL in judet, dupa alegerile de la Gradina. In ceea ce priveste postul de viceprimar de la Gradina, poate fi ales candidatul PPCD, doar in eventualitatea in care si Ion Melcea doreste, el fiind cel care va face echipa cu vice-primarul”, a declarat Gheorghe Dragomir, deputat PNL. In privinta functiei de presedinte judetean al PNL, pentru care se vor organiza alegeri in 18 iunie a.c., Gheorghe Dragomir a sustinut ca este pana in momentul de fata singurul interesat, si datorita faptului ca statutul partidului nu da posibilitatea aparitiei unui contracandidat. Desi potrivit declaratiilor lui Gheorghe Dragomir nu exista oameni care ar dori sa paraseasca partidul, cei interesati sa adere la structurile PNL o pot face doar daca au un motiv bine intemeiat, nu doar pentru ca doresc sa schimbe barca in functie de interese. "Nu stiu de Camelia Ciobotaru sa fi avut discutii cu membrii PNL in acest sens, dar daca in urma investigatiilor se va dovedi ca are motive intemeiate, este binevenita”, a declarat Gheorghe Dragomir. Singurul in privinta caruia a sustinut ca nu va fi primit in partid a fost Ovidiu Brailoiu.

Schimbari in sistemul sanatatii constantene

Noi schimbari se prevad in sistemul sanatatii constantene, precum in toata tara. Dupa cum a sustinut deputatul PNL, Mircea Iustian in momentul in care se va stabiliza structura Ministerului Sanatatii vor incepe si procesele tehnice in ceea ce priveste inlocuirile din sistemul sanitar constantean. "In momentul de fata Corpul de Control al ministerului are doar doi oameni, caz in care un eventual control ar fi doar formal, iar noi dorim un control efectiv. Bineinteles, in cazul in care in urma controlului vor fi descoperite deficiente majore ce vor impune inlocuirea, se va face”, a declarat Mircea Iustian, deputat PNL. In orice caz, PNL, are deja propunerile pregatite ceea ce ne indreptateste sa credem ca nu va mai trece mult timp pana la schimbari. Astfel, pentru postul de director al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, in locul dr. Catalin Grasa, din partea PNL a fost propus dr. Marius Dumitru Enescu, iar pentru postul de director al Directiei de Sanatate Publica Constanta a fost desemnat dr. Sorin Rugina, actualul director al Spitalului Municipal Constanta. Principalul criteriu al acestei propuneri il reprezinta faptul ca dr. Sorin Rugina intruneste conditiile necesare pentru a ocupa un astfel de post, a declarat deputatul Mircea Iustian, negand astfel relatiile de prietenie dintre ei. O alta deconcentrata ce a ramas fara lider se pare ca este Autoritatea Rutiera Romana, dupa declaratiile lui Gheorghe Dragomir, Marian Butnaru fiind suspendat din functie.