Filiala locala a Partidului National Liberal va analiza, in cadrul primei intalniri a Biroului Permanent, posibilitatea excluderii unuia dintre cei 15 membri ai biroului, Nicolae Bacila, aflat la finele saptamanii trecute in "tabara" celor care au aderat la platforma program lansata de "aripa Stolojan". Presedintele PNL Mangalia, Viorel Oleniuc ne-a declarat ca, din cei 15 membri ai Biroului Permanent, numai Nicolae Bacila a aderat, din randul conducerii filialei, la platforma: "Punctul de vedere al PNL Mangalia a fost si va fi intotdeauna totala libertate de expresie si de decizie a fiecaruia dintre membrii sai. Personal, eu nu cred ca vreunul dintre cei 500 de membri ai PNL Mangalia nu va purta nici un fel de ranchiuna celor care au aderat la platforma lansata de Theodor Stolojan. Mi se pare absolut cinstit sa iti exprimi opinia politica pe fata si nu in interior, in cercuri restranse", afirma Viorel Oleniuc, care declara ca, pana luni, 4 decembrie, din cunostintele sale, nici un membru al PNL Mangalia nu si-a exprimat dorinta de a depune cerere de plecare catre formatiunea inchegata, la Constanta, in jurul deputatului liberal Mircea Iustian. Liberalii mangalioti considera ca Guvernul Tariceanu si-a facut datoria pana acum, cel putin din punct de vedere al stabilitatii create pe plan national. "Filiala Mangalia l-a sustinut, in timpul campaniei electorale, pe Theodor Stolojan, care a si venit de doua ori la sediul partidului nostru. Faptul ca a cedat insa, chiar in plina campanie electorala prezidentiala, din cauza stresului, ma face sa ma gandesc ca acest lucru s-ar putea oricand repeta si acum, in plina "campanie" de lansare a platformei sale, cand merge atat de mult prin tara", conchide Viorel Oleniuc. Membrii PNL Mangalia sunt insa de parere ca acest conflict va fi foarte repede mediat intre cele doua tabere, in primul rand pentru ca ambele grupari sustin aceleasi valori ale liberalismului.