Octavian Andronic publica pe Amos News un articol intitulat "Intrarea lui Geoana in decor", pe care il puteti citi in continuare.
'Printre primele masuri luate de noul presedinte al PSD figureaza si mutarea biroului prezidential din Kisseleff din dreapta scarii de intrare - unde s-a aflat de pe vremea lui Iliescu - in stanga, la "biblioteca", lasand celalalt birou la dispozitia vicepresedintilor - "ca sa nu mai stea pe scari".
Probabil ca aceasta este una dintre amintirile cele mai dureroase ale noului lider, obligat sa astepte, pe vremea cand era subordonat, in picioare, sa fie primit si ascultat de sef.
Totodata, Ponta a interzis intrarea cu masinile in curtea sediului, exceptie facand doar presedintele fondator, din ratiuni de varsta. Asta imi aminteste de faptul ca fiecare nou primar deschidea larg usa principala la Primaria Capitalei, ca sa intre, demn, poporul, doar ca chestia asta tinea doar vreo doua-trei luni. Nu cred ca va tine mai mult nici la PSD.
Sa-l lasam insa pe Ponta sa reformeze in liniste partidul. Si sa ne intoarcem la Mircea Geoana. Teoretic, acesta n-ar mai avea ce cauta prin Kisseleff, ca sa fie supus penitentei de a parcurge pe jos, ca orice muritor, drumul de la poarta pana in cladire.
'Rolul sau public important' va fi jucat aproape exclusiv la Senat. Pentru ca partidul ii acorda aceasta sansa - ca raspuns la apelul sau patetic din discursul de alegere de la Congres.
A fost, poate, cel mai jenant discurs al sau: acceptand aproape ideea ca nu va castiga, s-a concentrat pe solicitarea patetica a apararii fotoliului de presedinte al Senatului, ca nu cumva acesta sa intre pe mainile dusmanului democrat.
Nu va intra, pentru ca nimeni nu are acest interes, daca nu il poate lua tot PSD-ul. Asa incat aceasta ramane unica victorie a lui Mircea Geoana din sirul de esecuri care i-au presarat parcursul politic la varf in cei cinci ani de presedintie.
Nu stiu cum s-ar fi descurcat altcineva, in contextul dat. Poate mai bine, poate mai rau. Cu toata lipsa lui de charisma si de forta, Geoana a inregistrat performanta de a nu rupe macar partidul. Acesta a ramas aproape intact si, ca sa fim drepti, poate ca altfel am fi analizat astazi lucrurile daca in Decembrie 2009 Geoana ar fi mers la Cotroceni. Dar n-a mers.
Cum, cu ce imagine va ramane Geoana in istoria partidului sau? In primul rand cu eticheta pe care i-a lipit-o de frunte fondatorul. Apoi cu incapacitatea de a reactiona in fata tentativelor de a fi tinut captiv de cei carora le datora ajungerea si mentinerea in functie - unii lideri locali. Geoana a practicat politica "inelului" - a cercului din jurul sau care primea beneficiul deciziilor sale si care avea intotdeauna prioritate in fata intereselor generale.
Geoana a reusit, mai mult ca oricare alt presedinte, sa indeparteze sau sa antagonizeze personalitati importante ale structurii. Dar, cel mai mare rau pe care l-a facut Geoana PSD-ului este ducerea imaginii acestuia in derizoriu, in ridicol. De la "flacara violet" pana la alte bazaconii de acest fel, precum vrajitoarele de la Congres, sunt pete de culoare ce vor putea fi cu greu sterse din memorie.
Daca Geoana ar fi avut o intuitie mai buna - si sfatuitori mai inspirati - ar fi putut evita toata aceasta pierdere de autoritate si de credibilitate, daca ar fi demisionat din functie dupa ratarea prezidentialelor. Ar fi ramas macar in posesia beneficiului de dubiu in care a pierdut, poate nemeritat.
Dupa cinci ani de politica la varf, de onoruri, influenta si beneficii nu doar de imagine, Mircea Geoana intra in decor. Ca simplu cetatean, intamplator presedinte de Senat.'