Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ieri ca nu vede nici un motiv pentru care Partidul Conservator ar parasi coalitia de guvernamant, dar ca decizia in acest sens apartine in totalitate celor din formatiunii lui Dan Voiculescu. Zbaterile conservatorilor se vor termina in februarie, atunci cand PC va hotari, in cadrul unui Congres, daca va mai ramane sau nu la guvernare. Suspansul mediatic creat de conservatori nu nelinisteste multa lume, stiuta fiind atitudinea in general duplicitara a acestui partid, astfel incat este mai mult decat sigur faptul ca Voiculescu va ramane la guvernare. Pe de alta parte, Tariceanu s-a aratat nemultumit de faptul ca Departamentul National Anticoruptie nu a informat Guvernul cu privire la ancheta care il vizeaza pe vicepremierul Copos. "Ar fi fost normal ca Parchetul sa trimita in cazul unei persoane care este membru al Guvernului si vicepremier o informare legata de aceasta situatie", a declarat ieri Tariceanu, contrazicand astfel pozitia DNA, care a anuntat anterior ca cercetarea lui Copos nu intereseaza Executivul, deoarece Copos este anchetat cu privire la o fapta petrecuta inainte de a deveni membru al Guvernului.