Agerpres informeaza: Olguta Vasilescu: PSD va vota categoric impotriva proiectului de lege initiat de Cezar Preda (PDL)
PSD va vota categoric impotriva proiectului de lege initiat de deputatul PDL Cezar Preda prin care-si doreste ca ofiterii SRI sa poata fi numiti in calitate de organe de cercetare penala speciala, a afirmat, joi, purtatorul de cuvant al Departamentelor PSD, Olguta Vasilescu.
‘PSD va vota categoric impotriva acestei noi aberatii legislative, care demonstreaza faptul ca puterea este capabila de orice abuz pentru a ramane in continuare la praduiala‘, a afirmat Olguta Vasilescu, in cadrul unei conferinte de presa.
Senatorul PSD a adaugat ca liderii opozitiei sunt deja ‘ascultati si filmati ilegal‘ si ca, in cazul dovedit al celor doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean de la Iasi, justitia nu a luat inca nicio masura de pedepsire a vreunui vinovat pentru monitorizarea video ilegala, iar presedintele Comisiei de control asupra SRI, Cezar Preda, nu a spus nimic referitor la acest subiect.
‘Daca cineva mai avea vreun dubiu ca PDL urmareste transformarea statului roman intr-un stat politienesc, acum trebuie sa i se fi spulberat acest dubiu. (...) Interceptarile care se fac totusi cu mandat se fac pe mandat de securitate nationala, desi noi nu ne aducem aminte sa fi fost prins pana acum vreun terorist astfel incat sa se justifice asemenea masuri‘, a mai spus Olguta Vasilescu.