Partenerii de Coalitie s-au intalnit ieri pentru prima data dupa scandalul inregistrarilor de la Comitetul National al PSD, in care social-democratii i-au atacat dur pe partenerii de la PD-L. Anterior sedintei coalitiei, liderii PD-L, Emil Boc, Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea si Roberta Anastase, au avut o intalnire in biroul acesteia din urma, iar dupa aceasta au urcat la sala grupului PSD, unde se aflau deja social-democratii Dan Nica, Liviu Dragnea, Ion Toma si Viorel Hrebenciuc. In ceea ce priveste acuzatiile aduse, vineri, de liderii PSD, nici un lider democrat-liberal nu a vrut sa faca vreun comentariu. Tinta atacurilor PSD de vineri au fost, pe rand, Traian Basescu, Emil Boc, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea si Vasile Blaga. In cadrul sedintei de ieri a fost dezbatuta motiunea de cenzura cu privire la asumarea guvernamentala pe Coduri, care urmeaza sa fie depusa de PNL. Un alt subiect aflat pe ordinea de zi au fost dosarele lui Adrian Nastase. Dosarele se vor afla, din nou, pe masa deputatilor, miercuri, odata cu cererea de reluare a votului in dosarul Zambaccian depusa de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi.