Motiunea anuntata de liberal-democrati nu va fi depusa la 21 noiembrie asa cum acestia sustinusera inainte de intalnirea cu democratii. Presedintele PD Emil Boc a declarat luni dimineata, la finalul unei discutii intre conducerilor celor doua formatiuni, ca nu se pune problema ca motiunea de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu sa fie depusa inainte de data alegerilor europarlamentare. "Am analizat textul motiunii pe care PLD a initiat-o. Este un text care ne-a placut. Cu toate acestea, ramanem constanti cu declaratia anterioara: vom depune aceasta motiune numai dupa 25 noiembrie", a conchis Emil Boc. La intalnirea de luni dimineata, din partea democratilor au fost prezenti pe langa Emil Boc, presedintele executiv, Adriean Videanu si secretarul general Vasile Blaga. Din partea peledistilor s-au prezentat la discutii presedintele Theodor Stolojan, presedintele executiv, Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Reprezentantilor Nationali, Valeriu Stoica si viceliderul Cristian Boureanu. La incheiarea discutiilor, Theodor Stolojan a anuntat ca astfel de intalniri intre liderii PD si PLD vor avea loc pe intreaga perioada a campaniei electorale. Atat Stolojan cat si Boc au tinut sa sublinieze ca intre cele doua formatiuni exista un parteneriat si nimic mai mult. "Dupa cum stiti, PLD merge separat de PD la alegeri. Fiecare partid merge pe culoarul lui, cu toate acestea suntem parteneri si nu adversari politici", a sustinut Stolojan.