Liderii Coalitiei au decis miercuri seara, in sedinta Consiliului National de Conducere, ca pana la 15 septembrie sa revoce presedintii celor doua Camere si sa modifice Legea administratiei locale pentru inlocuirea presedintilor si vicepresedintilor de Consilii Judetene care nu apartin actualei Puteri.
Deciziile Coalitiei au fost consemnate intr-un document politic care a fost semnat de liderii celor patru formatiuni aflate la guvernare - PNL, PD, UDMR si PC.
In declaratia comuna se mai precizeaza ca membrii Coalitiei vor sprijini demersurile Guvernului in eforturile de refacere a zonelor calamitate in urma inundatiilor, in privinta integrarii in UE, precum si in vederea asigurarii transparentei declararii averilor, sustinerii capitalului romanesc si drepturilor minoritatilor.

Declaratii ambigue

Dupa incheierea sedintei CNC al Coalitiei, presedintele PNL, premierul Calin Popescu-Tariceanu, a declarat presei ca liderii PC au fost de acord cu realizarea obiectivelor Aliantei, dovada fiind faptul ca Dan Voiculescu a semnat declaratia comuna.
Tariceanu a mai spus ca cererile conservatorilor au fost luate in considerare si vor fi analizate. Premierul a precizat ca dintre solicitarile PC doar cea privind reducerea TVA este dificil de realizat.
La randul sau, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a declarat ieri, dupa sedinta Biroului Permanent al formatiunii, ca, formatiunea sa va fi de acord cu revocarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului numai daca se va gasi o solutie constitutionala in acest sens.
Ciuca a acceptat ca unul dintre motivele care pot sta la baza revocarii presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor este „schimbarea vointei politice“, insa, in orice caz, trebuie gasita o formula constitutionala de modificare a regulamentelor Senatului si Camerei Deputatilor.
Potrivit declaratiilor lui Bogdan Ciuca, PC a decis sa sprijine partenerii de guvernare in intentia de a schimba presedintii Camerelor Parlamentului „pentru a nu provoca o criza in Coalitie“, dar si din cauza existentei unor „suspiciuni ca programul de guvernare ar putea fi franat prin ramanerea in functie a celor doi presedinti“.

PSD incepe sa simta amenintarea

Actuala Coalitie a luat decizia politica de a incalca Constitutia si legile tarii, declansand un atac direct asupra PSD, a precizat ieri purtatorul de cuvant al formatiunii social-democrate, senatorul Cristian Diaconescu. Purtatorul de cuvant al PSD considera ca politicienii Puterii se concentreaza in prezent exclusiv pe modificarea legilor pentru a schimba persoane. „In aceste conditii, jocul politic democratic s-a rupt. Nu cred ca se mai poate pune problema functionarii statului de drept. Reactia PSD va fi unitara si extrem de dura. Este clar in acest moment ca nu mai exista nici o cale de dialog cu actuala Putere“ a apreciat Diaconescu.