Conducerea Camerei Deputatilor a hotarat, in sedinta de ieri a Biroului Permanent, sa amane pana luni discutiile vizavi de proiectul de hotarare cu privire la bugetul Camerei pentru anul viitor. Presedintele Comisiei pentru buget-finante, Mihai Tanasescu, a declarat ca in cadrul discutiilor au existat „pareri pro si contra“ si ca deputatii social-democrati sunt de acord cu un buget minimal.
Presedintele Camerei, Adrian Nastase, a mentionat ca se asteapta „un punct de vedere definitiv din partea Coalitiei“ si ca a receptionat „strigatul de durere venit din partea premierului in legatura cu nevoia unui buget de austeritate“.
La randul lor, senatorii spera sa reglementeze situatia bugetului acestei Camere printr-o intalnire urgenta dintre conducerea Parlamentului si reprezentanti ai Ministerului Finantelor.
Chestorul Senatului, Paul Pacuraru, a precizat ca se poate renunta la toate cheltuielile de capital si sa se pastreze in buget doar acele cheltuieli strict necesare.
In schimb, secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, a precizat ca s-ar putea introduce o mentiune in proiectul de buget prin care, in cazul in care nu va fi aprobata suma initiala, de peste 1.200 de miliarde de lei, sa se primeasca o garantie din partea Guvernului ca se vor suplimenta fondurile la rectificarea bugetului de anul viitor. (N.P./N.N.)