Majoritatea romanilor au incredere, potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda Fundatiei liberale "Horia Rusu", in presedintele Traian Basescu (55%), 32% - in premierul Calin Popescu-Tariceanu si 25% - in Mircea Geoana. Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, peste 50% din intentiile de vot ale electoratului ar reveni Aliantei si numai 21% - PSD. Totodata, 40% din repondenti sunt nemultumiti de activitatile parlamentarilor, iar majoritatea lor cred ca parlamentarii promoveaza in primul rand interesele lor personale, cheltuiesc banii statului degeaba, mint cu nerusinare si lipsesc de la lucrari. Pe de alta parte, aproape 80% dintre romani cred ca parlamentarii din judetele lor "au promis multe si nu au facut nimic" si ca "alearga dupa privilegii". In ceea ce priveste imaginea proasta a Parlamentului, aproape 70% dintre cei intervievati considera ca vinovati sunt presedintii social-democrati ai celor doua Camere, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, iar cea mai mica vina o are Basescu. Mai bine de 80% din electorat crede ca numarul parlamentarilor este prea mare si peste 50% vor sa fie reprezentati de parlamentari tineri care nu au mai fost la putere, dar nici in PCR.
Referitor la anchetarea de catre DNA a social-democratilor Dan Ioan Popescu si Adrian Nastase si a liberalului Dinu Patriciu, majoritatea romanilor cred ca acestia nu vor fi condamnati la inchisoare.