Presedintele PNL Vrancea, deputatul Nini Sapunaru (foto), a anuntat ca astazi Delegatia Permanenta Teritoriala a PNL ar putea decide ruperea Aliantei PNL-PD la nivelul judetului Vrancea pe motiv ca repunerea in functie a pesedistului Marian Oprisan este sustinuta de prefectul PD, Ion Oprea. Nini Sapunaru a spus ca decizia Prefecturii Vrancea, condusa Ion Oprea, de a refuza validarea hotararilor prin care era inlaturat din functie presedintele Consiliului Judetean (CJ), Marian Oprisan, este "o mare magarie". Sapunaru a spus ca, in urma sfatuirilor cu senatorul Jan Vraciu, liderul filialei PD Vrancea, consilierii PNL vor continua "strategia" de a nu se prezenta la sedintele CJ. Totodata, liderul PNL Vrancea a spus ca liderii PD i-au mintit pe liberali si si-au batut joc de ei si de cei din PSD care au venit alaturi de Alianta in aceasta perioada. Sapunaru a afirmat ca la baza acestui comportament al PD au stat "interese extrem de dubioase de la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor", despre care va dezvalui mai multe in Parlament, printr-o interpelare.

Cine detine stampila detine puterea

Mai mult, Nini Sapunaru a spus ca decizia anuntata joi de prefectura "a fost cunoscuta de PSD cu o zi in urma" si anuntata de senatorul democrat Jan Vraciu intr-un ziar local. El a adaugat ca "asa-zisul" aviz negativ al prefectului Ion Oprea este bazat pe "lipsa din documentatia prezentata de consilierii judeteni exact a elementelor care tineau de Marian Oprisan, respectiv stampila si numerele pentru hotarari din registrul special al CJ - incuiate in biroul lui Oprisan. "ßi, culmea ironiei, remite documentatia inapoi lui Oprisan, pentru ca nu prezinta elementele mai sus enumerate", a spus liberalul. El i-a avertizat pe democrati ca va discuta cu ei "doar cu reportofonul pe masa si impreuna cu colegii de la PC si PNG, pentru a avea garantia ca se vor tine de cuvant".

Procese peste procese

Tentativa de debarcare a baronului local al PSD, Marian Oprisan, din fruntea Consiliului Judetean Vrancea a mutat toate partile implicate (n.r. - Oprisan, prefectul, subprefectul si noul presedinte al CJ, Eduard Lambrino) in instanta, acestia devenind fie parati, fie reclamanti. Astfel, Marian Oprisan a anutat ieri-dimineata ca-l va da in judecata pe consilierul judetean liberal Eduard Lambrino, "pentru uzurpare de calitati oficiale", dar si pe subprefectul liberal Dragos Mircea Valentin, pentru ca a semnat un act potrivit caruia decizia de eliberare din functie ar fi legala. La randul sau, Eduard Lambrino a depus luni la tribunal o ordonanta presedintiala, prin care solicita instantei sa puna in aplicare hotararea de eliberare din functie a lui Oprisan si a contestat si decizia prefectului Ion Oprea, prin care inlaturarea lui Oprisan era declarata nelegala.