Presedintele PD-L Constanta, senatorul Dorel Constantin Onaca, reuseste un tur de forta impresionant, participand la aproape toate lansarile colegilor sai de partid, luandu-si astfel in serios si functia de sef al democrat-liberalilor constanteni, nu numai de candidat la Primaria Constanta. Asa se face ca duminica a participat la lansarea candidatilor PD-L la primaria Mihail Kogalniceanu, acolo unde a fost aruncata in lupta o femeie, Anca Belu, respectiv Lumina, unde democratii il au candidat pe Gheorghe Besliu. Ca intotdeauna, senatorul Onaca a fost insotit de Ion Popescu, decan al Baroului de Avocati si candidat al PD-L pentru presedintia Consiliului Judetean Constanta. Lansarea de la Mihail Kogalniceanu a fost una foarte interesanta, daca tinem cont ca PSD anunta nu de mult, cu surle, trambite si alte instrumente, desfiintarea filialei locale a PD-L, care ar fi migrat in masa la social-democrati. Iata insa ca aceasta exista bine mersi si este chiar numeroasa, peste cateva zile urmand sa organizeze o demonstratie de proportii, pentru a aniversa un an de la referendumul din 2007, cand peste 70% din populatia comunei a votat pentru presedintele Basescu.

Democrat-liberalii din Mihail Kogalniceanu au deja si un slogan electoral pentru candidatul lor la primarie: "Anca Belu e pe val / Sa ne fie bun Primar!". Asa l-au intampinat duminica cateva sute de locuitori ai comunei pe presedintele organizatiei judetene a PD-L, senatorul Dorel Constantin Onaca, insotit de avocatul Ion Popescu. "Avanpost al Constantei spre vest, avanpost al aliatilor NATO spre orientul apropiat, Mihail Kogalniceanu se afla indirect situat pe axa politico-militara Washington- Bucuresti, reprezentand in acelasi timp un avanpost al democratiei occidentale in aceasta parte a Europei. Cetatenii comunei-oras sunt umiliti de prea multi ani de administratia liberalo-pesedista! Cu aliatii langa noi, actuala administratie locala a comunei, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, ofera o imagine jalnica a unei localitati care are periferiile in plin ev mediu! Mihail Kogalniceanu, prin pozitia sa geostrategica, merita mult mai mult! Ar trebui sa fie localitate model, in care confortul de tip urban sa se simta din plin. Ce imagine oferim noi aliatilor nostri care tranziteaza aceasta zona?! Va spun eu: jalnica!", le-a spus senatorul Onaca cetatenilor adunati la lansarea candidatei PD-L. Dupa cum am mai spus, pe 18 mai, organizatia PD-L din Kogalniceanu va desfasura o ampla manifestatie, aniversand 1 an de cand in cadrul Referendumului desfasurat la nivel national comandantul Traian Basescu a fost reconfirmat, cu un procent zdrobitor de peste 70% ca Presedinte al tuturor romanilor. Referindu-se la acest eveniment major din istoria postdecembrista a Romaniei, cand in Mihail Kogalniceanu procentul voturilor pentru mentinerea in functie a lui Basescu a fost unul din cele mai mari din tara, candidatul PD-L la fotoliul de primar al municipiului Constanta si presedinte al organizatiei judetene a partidului, senatorul Dorel Constantin Onaca, a transmis tuturor locuitorilor din Mihail Kogalniceanu salutul si multumirile presedintelui Traian Basescu. Senatorul le-a cerut oamenilor sa iasa din nou la vot, asa cum au facut-o la referendumul pentru Basescu si sa voteze PD-L pe toate cele 4 buletine de vot.

Onaca i-a indemnat pe locuitorii din Lumina sa nu-si iroseasca voturile

In aceeasi zi de duminica, Onaca si Popescu au fost prezenti si la lansarea candidatului PD-L pentru Primaria Lumina, Gheorghe Besliu. In cuvantul de deschidere, liderul PD-L Constanta, senatorul Onaca, le-a cerut locuitorilor din Lumina sa voteze democrat-liberalii pentru a reusi sa scoata localitatea din evul mediu in care au cufundat-o administratiile anterioare. "De prea multi ani, localitatea Lumina asteapta o administratie locala care sa faca lumina in infrastructura de interes social si edilitar, sa transforme aceasta localitate medievala intr-una a mileniului 3! De prea multi ani sunteti mintiti cu nerusinare de primarie si de catre Consiliul Judetean Constanta ca necazurile dumneavoastra vor fi rezolvate, ca drumurile vor fi de nivel macar multumitor, ca ploile nu va vor mai inunda, ca veti avea apa potabila suficienta si de calitate, ca veti avea suficienta lumina in iluminatul public, aici, in Lumina. Numai minciuni, nimic mai mult, asta a fost tot ce vi s-a oferit pana acum. Fiti atenti pe 1 iunie si nu va mai irositi votul! Votati echipa castigatoare, votati PD-L pe toate cele 4 buletine de vot! Votati Lumina pentru Lumina! Lasati intunericul si votati Lumina! Votati Gheorghe Besliu!", i-a indemnat Onaca pe oamenii din Lumina, dupa care s-au adunat cu zecile intr-o hora portocalie, pe acordurile imnului PD-L "Verde-nrourat".