Zeci de mii de persoane s-au adunat, sambata, la Washington, in fata cladirii Capitoliului, pentru a protesta fata de razboiul din Irak si pentru a cere retragerea trupelor americane din aceasta tara.
Veterani si familii ale militarilor aflati in Irak, congresmeni, reprezentanti ai gruparilor pacifiste si mai multi actori, printre care Jane Fonda, au cerut Congresului si presedintelui George W. Bush sa nu mai finanteze razboiul din Irak si sa retraga trupele din aceasta tara.
"Cand am luptat in razboi, am crezut ca fac un lucru onorabil. In schimb, am fost trimis in lupta... pentru motive care s-au dovedit a fi o frauda", a declarat veteranul de razboi Garett Reppenhagen. "Trebuie sa facem presiuni la adresa administratiei si sa o determinam sa aduca trupele acasa", a adaugat el.
Timp de peste doua ore, cei care au dorit sa ia cuvantul au avut acces pe o scena improvizata pe care se afla un sicriu acoperit cu un drapel. Ei l-au criticat pe presedintele Bush, precum si prezenta americana in Irak, marsaluind ulterior in jurul cladirii Capitoliului.
In multime, un grup de familii ale soldatilor ucisi in Irak au arborat fotografii ale celor dragi, inclusiv poza unui soldat in uniforma intins intr-un sicriu.
Proteste fata de razboiul din Irak au avut loc si in alte zone din Statele Unite. In California, mii de demonstranti au protestat fata de razboiul din Irak, cele mai ample manifestatii desfasurandu-se in San Francisco si Los Angeles.
Protestatarii au mai planificat, pentru aceasta saptamana, o serie de activitati coordonate la Washington si in restul tarii pentru a-i sensibiliza pe congresmeni sa ia masuri impotriva razboiului.
Intrebat in legatura cu protestele de sambata, purtatorul de cuvant al consilierului pe probleme de securitate al Casei Albe, Gordon Johndroe, a declarat ca presedintele Bush "intelege ca americanii vor sa vada finalul razboiului din Irak, iar noua strategie este menita sa faca exact acest lucru".
Demonstratiile au loc pe fondul intenselor eforturi ale congresmenilor de a se opune planurilor lui Bush privind Irakul. Comisia pentru Relatii Externe din Senat a aprobat, miercuri, o rezolutie impotriva trimiterii de noi militari in Irak.
"Sunt convinsa ca acesta este razboiul lui Bush. Are propriul lui plan acolo", a declarat o protestatara, mama a unui tanar de 19 ani care lupta in Irak. "Nu slujesc niciunui scop acolo", a spus ea.
Jane Fonda, criticata pentru opozitia ei fata de razboiul din Vietnam, a provocat un val de bucurie cand s-a adresat multimii. Ea a spus ca nu a mai luat cuvantul la un mars anti-razboi de 34 de ani.
"Tacerea nu mai este o optiune", a spus ea. "Imi pare atat de rau ca a trebuit sa facem asa ceva, ca nu am invatat din lectiile razboiului din Vietnam", a comentat actrita.
Peste 3.000 de militari americani si zeci de mii de irakieni au fost ucisi de la inceputul invaziei din Irak, in 2003.