Judecatoria Sectorului 1 a stabilit ca plangerea presedintelui Traian Basescu prin care acesta cere daune morale de 50.000 de lei vechi ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, sa fie discutata la 7 septembrie. Presedintele face referire in plangere la o declaratie a lui Nicolaescu facuta la Targu Mures, despre care apreciaza ca ii lezeaza demnitatea. Nicolaescu a spus despre Basescu ca "minte cum ii place sa minta de fiecare data" si ca "sufera de mai multe boli care intra in categoria bolilor psihice".
In legatura cu plangerea presedintelui, ministrul Nicolaescu s-a aratat surprins ca un demnitar are timp sa se ocupe de asa ceva. "Ma surprinde faptul ca presedintele Romaniei, in loc sa se ocupe de treburile tarii, se rafuieste cu diverse persoane, chemandu-le in judecata. Nu-i contest dreptul de a proceda astfel, daca ar fi un om simplu. Dar, in calitate de demnitar, este campion la a jigni, a denigra si a face declaratii politice, deseori cu iz penal", a declarat Nicolaescu. (A.M.)