Social-democratii se prabusesc in toate sondajele, dar le arde in continuare de joaca. Conducerea PSD a iesit in fata presei cu un bilant negru al guvernarii portocalii, intr-un soi de joc „ce ne vom face noi cand vom fi mari”. Documentul are peste 130 de pagini si este creatia Guvernului din umbra a principalului partid de opozitie. Mircea Geoana, presedintele PSD, a apreciat ca actuala guvernare a incheiat un an de esecuri, marcat de tensiuni sociale, scaderea nivelului de trai si izolarea Romaniei pe plan extern. Iar pentru a vedea si ei cum o fi sa conduci o tara, Adrian Nastase si Mircea Geoana au simulat pentru presa o situatie ipotetica in care primul ar fi presedintele Romaniei, iar cel de-al doilea premier. Din pacate pentru ei, totul nu a fost decat un joc.
Mircea Geoana a declarat ca nici una dintre promisiunile facute de Alianta D.A. in campania electorala nu a fost respectata, iar subventiile promise de premier pentru perioada urmatoare sunt „apa de ploaie” pe langa scumpirile care vor urma. Una dintre cele mai dureroase acuze aduse actualei guvernari se refera la politica sa externa. Presedintele PSD a subliniat faptul ca Romania s-a izolat in Europa, iar anul acesta nici un lider vest european nu ne-a calcat teritoriul. Amplasarea bazelor americane in Dobrogea este un lucru bun, dar care a fost platit cu pretul izolarii Romaniei fata de Europa, a mai spus Geoana. Acesta nu i-a uitat nici pe pensionari, plangandu-le de mila celor peste doua milioane de batrani care nu au primit nici un leu in plus. Avalansa de acte de violenta din scoli si consumul de droguri au fost puse si ele pe seama actualei guvernari. In concluzie, puterea de acum este reprezentata de „un presedinte care nu mai incape in haina constitutiei” si un premier „contestat de propriul partid”. Nici Nastase nu a fost mai ingaduitor cu adversarii sai politici, preferand insa stilul sau bascalios de a protesta. Presedintele executiv al PSD a vorbit despre anul care se incheie ca despre o paranteza istorica. „Constatam ca economia este in cadere libera, intr-un avion care risca sa se zdrobeasca de pamant, iar reprezentantii Aliantei D.A. se bat sa stea la geam”, a declarat Nastase. Parafrazandu-l pe cel care i-a smuls la mustata fotoliul de presedinte al Romaniei, liderul social-democrat s-a aratat dispus sa se angajeze personal „pe nava spre integrarea europeana, daca va fi nevoie de un marinar care sa-si indeplineasca indatoririle”. Ironiile au continuat si in momentul in care Nastase a enuntat si cele doua lucruri bune realizate de actuala guvernare: eliberarea ostaticilor romani din Irak si consolidarea statutului presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, cu referire la esecul Aliantei in tentativa de a-i da jos pe Nastase si pe Vacaroiu de la sefia Camerei Deputatilor, respectiv a Senatului.

„Mircea Geoana ar fi fost premier, daca as fi fost presedinte”

Sceneta pusa in scena in fata presei i-a infatisat apoi pe cei doi lideri PSD in ipostaza de presedinte, respectiv prim-ministru al Romaniei. „Mircea Geoana ar fi fost prim-ministru daca as fi fost presedinte, asa ca sigur el poate sa faca aceste propuneri pentru remaniere”, a aprobat Nastase, parinteste, dezlantuirea „prostanacului”. Acesta incepuse sa schimbe hotarat toti ministrii Cabinetului Tariceanu, prima pe lista fiind Sulfina Barbu, ministrul Mediului, pentru proasta gestionare a crizei inundatiilor. Geoana nu a facut altceva insa decat sa-i dea inca o data dreptate lui Ion Iliescu, demonstrandu-si din nou statutul de handicapat politic, in conditiile in care principalii vinovati pentru dezastrele din acest an au fost pesedistii care au permis defrisarile criminale din toata tara. Nici ministrul Sanatatii nu a fost iertat, deoarece „a acceptat ca in Romania anului 2005 sa moara copiii de rujeola”, ignorand din nou dezastrul patronat de guvernarea pesedista in domeniul sanatatii. Si de aceasta data, Nastase a dat dovada de mai multa maturitate si a venit cu o solutie concreta, vorbind despre principiul separatiei si colaborarii puterilor in stat. „Santurile adanci” care exista in acest moment intre Executiv si Parlament, intre Executiv si justitie, justitie si Parlament ar fi putut fi „umplute” printr-o mai buna comunicare, Nastase spunand ca ar fi organizat, ca presedinte, dejunuri lunare cu primul ministru si cu presedintii celor doua Camere pentru a pune la punct o strategie de colaborare intre puteri.