Adrian Nastase, presedintele executiv al PSD, a declarat ieri ca tine de evidenta faptul ca se pregateste o anumita schimbare in conducerea Ministerului Justitiei, luandu-se in calcul, potrivit informatiilor sale, numirea Monicai Macovei ca procuror general si a lui Emil Boc ca ministru. „Este evident ca se pregateste o anumita schimbare si, daca informatiile mele sunt corecte, se pregateste numirea doamnei Macovei ca procuror general si a domnului Boc ca ministru al Justitiei“, a precizat Adrian Nastase.
Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca, in conformitate cu acest scenariu, Emil Boc urmeaza sa renunte la functia de primar al Clujului si ar veni sa conduca PD din Bucuresti, dar sub comanda presedintelui Traian Basescu. „In mod evident, Emil Boc ar renunta la functia de primar al Clujului si ar veni sa conduca, sub comanda lui Traian Basescu, PD de la Bucuresti. Evident, este destul de greu sa faca acest lucru de la Cluj“, a apreciat presedintele Camerei.
Adrian Nastase a mentionat ca aceasta situatie ar conduce la declansarea unei proceduri pentru alegeri anticipate in municipiul Cluj-Napoca.
Liderul PD Emil Boc a negat insa ca ar urma sa fie numit ministru al Justitiei. „Multumesc domnului Adrian Nastase ca este preocupat de destinul meu politic, dar aceste afirmatii nu au legatura cu realitatea. Probabil ca, fiind in Opozitie, Adrian Nastase are timp pentru scenarii fanteziste“, a declarat Boc. Liderul PD a mai spus ca ramane primarul municipiului Cluj-Napoca, functie incompatibila cu oricare alta in administratia publica.