Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a afirmat ca social-democratii nu ar trebui sa se grabeasca cu discutiile pe tema formulei de conducere, sugerand faptul ca prefera anuntarea candidaturilor dupa Consiliul National.
"Dupa parerea mea, ar trebui ca aceste lucruri sa le planificam poate mai curand dupa Consiliul National, pentru ca altfel e ca si cum am tine un pacient deschis pe masa de operatie, operatia urmand sa aiba loc peste cateva saptamani. Cu cat ne vom concentra mai mult pe temele de substanta si vom deschide discutia despre formula de conducere mai tarziu cu atat va fi mai bine", a spus Adrian Nastase.
Liderul PSD a mai afirmat ca variantele pentru formula de conducere se cunosc deja, nefiind vorba despre lucruri "spectaculoase", mai importante fiind discutiile "informale" despre echipele care se vor alcatui in jurul conducerii si semnalul pe care PSD il va da membrilor de partid, ca fiecare din "cei care au muncit in partid de-a lungul timpului isi va avea locul lui in aceasta echipa".