Democratii acuza ca toate celelalte partide parlamentare s-au coalizat intr-o "monstruoasa coalitie" impotriva lor si a lui Traian Basescu. Atacul PD se indreapta mai ales impotriva colegilor din Alianta, liberalii, pe care ii acuza de "necolegialitate" si de "lipsa de sinceritate".
Vasile Blaga (foto), secretarul general al PD, a declarat ieri ca votul dat saptamana trecuta in Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului in privinta demiterii directorilor Serviciilor de informatii demonstreaza ca toate celelalte partide parlamentare s-au coalizat impotriva PD si a presedintelui Traian Basescu. "Monstruoasa coalitie", cum a denumit-o Blaga, este formata din cele doua partide de opozitie, PSD si PRM, dar si din alte trei partide aflate la guvernare - PNL, PC si UDMR.
Blaga a remarcat "ura pe care unii colegi din Alianta si din Coalitie o au" impotriva presedintelui Basescu. Blaga a acuzat "orgoliile si lipsa de scrupule" a unor membri din "monstruoasa coalitie" si a sesizat "tot mai multa necolegialitate si lipsa de sinceritate" din partea unor liberali. El a mai spus ca PNL practica "un joc de imagine destul de ieftin".

Sponsorii PSD domina PNL

Liderul PD a aratat ca "nici orgoliile, nici lipsa de scrupule in raportarea de forte, nici ura pe care unii colegi din Alianta si din Coalitie o au fata de presedinte nu pot duce la o asemenea abordare" precum cea din cadrul Birourilor Permanente. Blaga a spus ca liberalii au avut "o pozitie complet nesincera" fata de schimbarea directorilor SRI si SIE, pentru ca timp de un an si jumatate au solicitat eliberarea lui Timofte si a lui Fulga din functie. "Daca ar fi dorit cu tot dinadinsul sa provoace demisiile acestora, puteau pe parcursul unui an si jumatate, in conditiile legii, sa propuna acest lucru Parlamentului. Era nevoie doar de voturile unei treimi din numarul parlamentarilor. La un vot secret, nu stiu cati ar mai fi votat impotriva celor doi, a explicat democratul", a spus liderul PD.
Intrebat ce parere are de termenul dat lui Traian Basescu de liberali pentru a nominaliza directorii SRI si SIE, Vasile Blaga a raspuns: "O sa fie extrem de emotionat domnul presedinte. Nu pot sa nu vad ca este un joc al unei institutii, din pacate extrem de necredibila, Parlamentul, cu cea mai credibila institutie in stat, Presedintia, dintre cele executive", a spus Blaga.
El a sugerat ca situatia se explica prin faptul ca principalii sponsori ai PSD din 2004 au influenta in prezent la nivelul PNL, fara a da insa numele acestora.