Nicolae Mischie a fost foarte suparat cand a fost silit nu numai sa paraseasca functia de lider al PSD Gorj, dar si sa se retraga din partidul de guvernamant. El sustinea atunci ca este foarte iubit de gorjeni, motiv pentru care s-a si decis sa candideze ca independent pentru un fotoliu in Camera Deputatilor. Asa a devenit singurul gorjean care s-a luptat de unul singur ca sa obtina un fotoliu de parlamentar.
Mischie si-a supraevaluat, ca si un alt pesedist de frunte - Dumitru Sechelariu, popularitatea in randul locuitorilor judetului Gorj. Dupa alegerile de duminica, sansele sale de a deveni parlamentar independent si de a demonstra ce om a pierdut PSD sunt egale cu zero.
Din datele centralizate de Biroul Electoral Judetean Gorj pana ieri la pranz, la nivelul a peste o treime din sectiile de votare, rezulta ca Nicolae Mischie a totalizat numai 2.480 de voturi valabil exprimate. Asta insemna in procente 3,89 la suta din cele 70.000 de voturi de care ar avea nevoie Mischie ca sa devina deputat.