Agerpres informeaza: Presedintele Senatului, Mircea Geoana, sustine ca excluderea fostului lider al organizatiei PSD Arad, Marius Lazar, din partid este "intempestiva si abuziva".
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, sustine ca excluderea fostului lider al organizatiei PSD Arad, Marius Lazar, din partid este "intempestiva si abuziva".
"Mi se pare intempestiva si abuziva. Daca delictul de opinie este un delict in partid, atunci avem o problema foarte serioasa. Domnul Marius Lazar reprezinta un fost lider de organizatie, un fost secretar de stat in Ministerul Muncii, un consilier al domnului Ion Iliescu. A lucrat la Cotroceni in mandatul domnului Iliescu. Face politica social-democrata de 20 ani. Om mai de stanga decat Marius Lazar poate nu sunt multi in partid", a spus Geoana, vineri, in localitatea doljeana Bratovoiesti, unde a fost intrebat de presa cum comenteaza decizia PSD Arad de a-l exclude din partid pe Marius Lazar.
Potrivit lui Geoana, fiecare plecare din PSD reprezinta un minus electoral pentru partid.
"Cred ca in acest moment partidul trebuie sa stranga randurile, cred ca aceste masuri abuzive ar trebui sa fie reconsiderate la nivelul partidului si sper ca institutiile partidului sa poata sa faca dreptate. Este mare pacat ca o luam pe aceasta panta, insa eu sper ca in final sa prevaleze intelepciunea in partid. Este mare pacat ca PSD sa nu dea totul la alegerile viitoare. Fiecare om care pleaca, fiecare om care este demotivat, fiecare om care nu se regaseste in proiectul partidului reprezinta un minus electoral pentru partid", a mai declarat Mircea Geoana.
Acesta a mai aratat ca PSD trebuie sa dea totul pentru ca alegerile parlamentare viitoare sa fie castigate de USL cu peste 50%.
"PNL si PC au ajuns la maxim ca ce pot obtine ca partide. Deja sunt practic dincolo de limita lor naturala de crestere. La PSD mai este loc de crestere, dar daca USL doreste sa castige alegerile cu peste 50% este obligatoriu ca PSD sa dea tot ce poate si putem sa dam mai mult. Pentru acest lucru este nevoie de fiecare om, de fiecare lider. Orice trebuie sa treaca pe locul doi, mai ales orgoliile sefilor care de multe ori orbesc ratiunea", a mai spus Mircea Geoana.
Organizatia PSD Arad a votat in unanimitate, joi seara, excluderea din PSD a fostului lider al organizatiei, Marius Lazar.