Consiliul Judetean Dolj practica munca in zadar. Institutia a lansat o noua licitatie pentru desemnarea unui castigator care sa distribuie mere pentru elevii din judet din clasele I - VIII. Ironia face ca termenul-limita de depunere a ofertelor sa fie foarte apropiat de incheierea anului scolar 2011-2012. CJ Dolj a publicat pe 31 martie, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice, un nou anunt de participare la licitatia pentru "achizitionarea si distributia fructelor (merelor)" pentru elevi. Distributia merelor este un program guvernamental similar celui prin care elevii beneficiaza de lapte si corn. Numai ca, in Dolj, nici o societate comerciala nu a depus pana acum vreo oferta, desi consiliul judetean a organizat mai multe licitatii de-a lungul anului scolar. Potrivit ultimului anunt public, suma pe care ar putea sa o castige firma din distributia fructelor in scoli nu este deloc de neglijat: peste 1,1 milioane de lei plus TVA. Cu toate acestea, elevii au ramas fara mere de cateva luni, iar cei de la CJ - cu buzele umflate. Ultima licitatie, insa, nu poate decat sa smulga zambete ironice, deoarece, in cazul in care vreo firma s-ar prezenta si ar castiga contractul, nici nu ar apuca sa distribuie fructele. In anuntul de participare, data-limita de depunere a ofertelor este 17 mai. Daca la aceasta se adauga si perioada de contestatii, plus eventuala semnare a contractului si timpul cu organizarea, rezulta ca distributia va incepe dupa 15 iunie, in conditiile in care anul scolar se incheie pe 22 iunie. Intrebat de ce au mai organizat licitatia daca tot nu vor putea sa duca la capat contractul, vicepresedintele CJ, Dan Mogos, a explicat ca legea ii obliga sa procedeze in acest fel. "Si pe noi ne-a uimit ca pana acum nu s-a prezentat nimeni la licitatiile pe care le-am organizat. Noi suntem obligati sa organizam licitatia chiar daca contractul ar trebui semnat si pentru o zi", a spus el.