Consiliul European, care reprezinta statele membre, a confirmat, in scris, numirea in functie a celor doi comisari, extinzand astfel numarul portofoliilor din cadrul Comisiei Europene la 27. Meglena Kuneva, insarcinata cu Protectia consumatorilor, si Leonard Orban, comisar pentru Multilingvism, au fost deja aprobati de catre Parlamentul European.
Consiliul a numit, de asemenea, reprezentantii celor doua state in cadrul Curtii Europene de Conturi, a Curtii Europene de Justitie, a Comitetului Regiunilor si a Comitetului Economic si Social. UE a modificat, in egala masura, regulile sale interne pentru a permite functionarea institutiilor sale dupa aderarea Romaniei si Bulgariei. Astfel, pentru adoptarea unei decizii prin majoritate calificata, va fi nevoie de 255 de voturi din totalul de 345. Numarul voturilor alocate fiecarui stat membru este direct proportional cu populatia sa. Astfel, Germania, Franta, Italia si Marea Britanie dispun de 29 de voturi, in timp ce Malta are doar trei. Romania are in prezent 14 voturi, cu putin mai mult decat Olanda, care dispune de 13 voturi, iar Bulgaria are 10 voturi, la fel ca Suedia si Austria. (D.G.)