Presedintele Comisiei de munca din Camera Deputatilor si liderii grupurilor parlamentare urmeaza sa stabileasca o data la care Legea pensiilor sa intre in dezbaterea plenului, dupa ce Biroul Permanent a respins cererea de prelungire pana la 15 septembrie a termenului pentru depunerea raportului.
Comisia de munca a Camerei Deputatilor solicitase si in prima sedinta a Biroului Permanent din noua sesiune ce a avut loc pe 1 septembrie, prelungirea termenului pentru raport in cazul legii unitare a pensiilor pana la data de 15 septembrie, dar forul de conducere al Camerei a respins aceasta cerere. Atunci, secretarul Sever Voinescu anuntase ca Legea pensiilor va intra in plen in aceasta saptamana cu sau fara raport de la Comisia de munca.
Luni, Biroul Permanent a decis insa ca liderii grupurilor parlamentare si presedintele Comisiei de munca, Victor Paul Dobre (PNL) sa se puna de acord asupra unui termen-inainte de 15 septembrie- pana la care raportul asupra Legii pensiilor sa fie supus plenului.
De altfel, Comisia de munca a fost convocata in sedinta luni, urmand a lucra in paralel cu plenul pentru a finaliza raportul asupra Legii pensiilor.
Premierul Emil Boc a solicitat luna trecuta comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor sa elaboreze pana la 1 septembrie forma finala a Legii pensiilor, acesta fiind una dintre legile de reforma a caror adoptare a fost convenita cu FMI.