Intarzierile in adoptarea Legii ANI, dar si modificarile aduse acestui proiect apreciat de oficialii UE vor fi mentionate explicit in raportul pe care Comisia Europeana il va prezenta maine, la Parlamentul European de la Strasbourg, privind progresele Romaniei la capitolul "lupta anticoruptie". Potrivit unor surse oficiale, "intarzierile in adoptarea Legii de infiintare a ANI vor fi mentionate explicit ca aspect negativ pentru Romania" in raportul Comisiei Europene.
"Evenimentele recente din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei (...) ne-au oferit un motiv solid de ingrijorare cu privire la hotararea tuturor actorilor politici romani de a lupta eficient, sustinut si ireversibil impotriva coruptiei la nivel inalt", se afirma intr-o scrisoare referitoare la legea ANI, datata 8 septembrie si trimisa de comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, si de comisarul pentru Justitie, Franco Frattini, vicepremierului Markó Béla si liderului Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
"Suntem dezamagiti in special de faptul ca proiectul de lege a Agentiei Nationale de Integritate nu a fost promulgat dupa dezbaterile incepute la 7 septembrie in Camera inferioara" a Parlamentului, se preciza in document.
Scrisoarea lui Rehn si Frattini a survenit informarii pe care ministrul Justitiei, Monica Macovei, le-a facut-o celor doi, la 7 septembrie, la Bruxelles, unde a prezentat progresele din justitie si lupta impotriva coruptiei.

Declaratii optimiste si indemnuri la rabdare

"Vom anunta la 26 septembrie, pozitia noastra in legatura cu data intrarii in Uniunea Europeana a Romaniei si Bulgariei. In precedentele extinderi ale UE am avut clauze de salvgardare. E normal cand intra noi membri sa avem clauze de salvgardare", a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso. El s-a referit la faptul ca, in cazul in care Romania si Bulgaria vor intra in UE la 1 ianuarie 2007, nu trebuie sa existe o dezamagire referitoare la posibilitatea activarii clauzelor de salvgardare, "in caz ca sunt probleme", pentru ca aceste prevederi sunt un lucru normal.
"Daca decizia va fi pozitiva, haideti sa o celebram ca o zi mare pentru Romania si Bulgaria si, de asemenea, ca o zi mare pentru Europa", a mai spus Barroso. Pe de alta parte, secretarul de Stat in MIE, Leonard Orban, a declarat ca "raportul comisiei se afla intr-un stadiu foarte avansat. Eu sunt foarte optimist si increzator. Pe de alta parte, au existat voci foarte optimiste pentru Romania. Forma finala a documentului se va definitiva luni, in comisie. Sa avem rabdare pana marti, cand se va anunta, sa nu ne avantam in a da pronosticuri".