Senatorii nu s-au mobilizat ieri pentru a strange cele 69 de voturi necesare aprobarii proiectului de lege privind modificarea si completarea Statutului functionarilor publici, lege organica avand caracter de prioritate pentru integrare, care va fi trimisa Camerei Deputatilor.
Proiectul initiat de Executiv prevede ca prefectilor, subprefectilor, secretarului general al Guvernului, precum si celor ai ministerelor li se interzice sa mai faca parte din vreun partid politic, in timp ce restul functionarilor publici vor avea dreptul la asociere politica, dar fara a detine functii de conducere in partide, asociatii ori fundatii ce functioneaza pe langa acestea. De altfel, presedintele de sedinta, Doru Ioan Taracila, a fost obligat sa suspende ieri lucrarile din plen inainte de incheierea programului, din lipsa de cvorum. (N. Petre)