Conform unui comunicat al Administratiei prezidentiale, presedintele Traian Basescu a semnat luni decretul pentru desemnarea lui Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in functia de ministru interimar al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, la propunerea prim-ministrului. Basescu a semnat la inceputul saptamanii trecute decretul privind suspendarea lui Zsolt Nagy din functia de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Presedintia a precizat ca Nagy se afla in curs de urmarire penala la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunea de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational. Nagy a declarat atunci ca decizia de suspendare luata de Basescu este una politica, pe motiv ca UDMR a anuntat ca nu va sprijini motiunea de cenzura. (D.P.)