Presedintele PNL, premierul Calin Popescu-Tariceanu, a declarat miercuri seara, dupa sedinta Consiliului National de Conducere al Coalitiei, ca liderii partidelor de la guvernare au luat act de declaratiile presedintelui Traian Basescu. Tariceanu a precizat ca reprezentantii Aliantei vor discuta cu Basescu despre subiectele pe care acesta le-a abordat. „La discutia cu seful statului pot participa si ceilalti lideri ai Coalitiei, daca vor considera necesar, dar mie mi se pare oportun sa participe liderii Aliantei“, a explicat premierul. El a adaugat ca il preocupa, in egala masura, ca si pe Basescu, „faptul ca sistemul de sanatate este ineficient“ si „ca trebuie facuta o reforma profunda a sistemului de sanatate“. „Sunt si eu preocupat, in egala masura cu presedintele, sa eliminam coruptia din vami“, a adaugat Tariceanu. El a subliniat ca toate aceste chestiuni il preocupa, ca si premier, si ca vor figura pe agenda Guvernului pentru a le gasi rezolvarea potrivita“, a conchis premierul.

Premierul nu accepta banuielile

Seful Executivului a mai adaugat, pe de alta parte, ca nu poate sa accepte ca asupra Guvernului sa planeze banuieli de coruptie. El a precizat ca „este necesara o desecretizare a informatiilor primite de la serviciile specializate, pentru a constata daca exista sau nu astfel de cazuri“. „Daca se va constata ca anumiti membri ai Guvernului pot fi suspectati de acte de coruptie, atunci autoritatile trebuie sa-si faca datoria“, a explicat Tariceanu. El a afirmat ca, pe baza documentelor primite de la Serviciile secrete, „nu exista coruptie in Guvern“. Premierul a mai spus ca este nevoie de o analiza CSAT pentru a indeparta „interpretarile care au facut sa planeze astfel de suspiciuni“.