Zeci de angajati ai Directiei Sanitara Venetrinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Constanta sunt obligati sa faca ture de noapte, in conditiile declansarii pandemiei de gripa porcina (AH1N1). Astfel, seful DSVSA Constanta, Geronimo Branescu (foto), a declarat, pentru cotidianul "Replica", faptul ca un numar de 36 de subalterni asigura serviciile de noapte pentru a raspunde cu promptitudine oricaror urgente. "Sunt pregatiti pentru a face fata eventualelor probleme. Cei care asigura turele de noapte au instructajul facut. Este o obligatie de serviciu. Ii controlez personal. Mai mult chiar, acestia sunt verificati si de reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA)", ne-a mai spus medicul Branescu. Cu toate ca nu sunt platiti pentru efortul suplimentar, cei 36 de angajati ai DSVSA care asigura schimbul de noapte primesc, dupa o tura completa de 24 de ore, trei zile libere. "In unele directii, cei care vin dupa o tura de noapte au doar o zi libera. Noi le acordam maximum 3 zile. Sunt constient ca fac un efort", a completat seful DSVSA de la malul marii. Geronimo Branescu spune ca oamenii sai din judet au grija ca porcii sa nu se imbolnaveasca de gripa porcina de la om. Astfel, cei care intra in contact cu animalele, si prezinta semnele de boala, sunt obligati sa-i instiinteze pe medici. In alta ordine de idei, doctorul Geronimo Branescu a mai precizat faptul ca unii angajati din cadrul directiei au completat gresit mai multe procese-verbale de contraventie, motiv pentru care au fost contestate in instanta de catre agentii economici sanctionati, asa incat unii au avut castig de cauza. (Ionut ZAGONEANU)