Consilieri judeteni si vicepresedinti din zona de Sud-Est au participat, pret de cateva zile, la intrunirea desfasurata la Galati, principala tema de discutie fiind ordonanta 7, referitoare la finantarile pentru aductiunile de apa, statii de epurare, canalizari, platforme pentru gunoi, poduri si podete. Elementele enumerate sunt exact punctele nevralgice ale localitatilor din Romania, iar din acest motiv se incearca impulsionarea primarilor in vederea realizarii de proiecte prin care sa acceseze fonduri. "Sunt convins ca judetul Constanta va atrage, pe proiecte, 100 de miliarde de lei, pentru localitatile care vor face proiecte", si-a exprimat speranta consilierul judetean Victor Manea, unul dintre participantii la intalnirea de la Galati. "Faptul ca primarii va trebui sa conceapa proiecte si apoi, in baza acestora, sa solicite banii necesari, este un exercitiu pentru anul viitor, cand va trebui absorbite cat mai multe fonduri structurale de la Uniunea Europeana", a spus Victor Manea, adaugand ca, in demersurile lor, "primarii trebuie sa aiba si sprijinul Consiliului Judetean Constanta". "Primarii trebuie incurajati sa atraga cat multe fonduri, localitatile pe care le conduc sa fie ca niste bureti care sa absoarba cat mai mult, ca de avut nevoie de bani, cu siguranta au nevoie pentru a pune in aplicare diferite proiecte care sa le dezvolte comunitatile". "Problema este daca pot veni ei cu acea co-finantare, avand in vedere ca, de exemplu, comunele nu au un buget local tocmai bogat, deci Guvernul si Consiliul Judetean Constanta va trebui sa se implice cu fonduri, sa ajute la studiile de fezabilitate care se fac in cazul unor investitii...", a mai spus consilierul judetean Victor Manea. Acesta a adaugat ca una dintre vestile imbucuratoare de ieri este si aceea ca Guvernul a aprobat ca suma de 13 mii de miliarde de lei de la bugetul de stat sa fie alocata unitatilor de invatamant. "In aceste conditii, Consiliul Judetean, Inspectoratul Scolar si primarii trebuie sa conlucreze, sa se ajute reciproc pentru conceperea de proiecte care sa insemne fie repararea unor scoli, fie, sa zicem, extinderea unor unitati de invatamant. Trebuie sa existe consens pentru binele comunitatilor", a fost de parere consilierul judetean.