Directorul SRI Radu Timofte a socat intreaga lume printr-o afirmatie facuta marti seara pe micile ecrane: "Exista amenintari la adresa presedintelui Romaniei, iar acestea s-au inmultit in ultimul timp”. Calm, Timofte a adaugat ca poate fi vorba de atentate la viata lui Traian Basescu, eventual comandate de grupuri care isi vad interesele deranjate de actiunile actualului sef al statului. Venita direct din partea directorului SRI, informatia si-a sporit gravitatea. Coincidenta sau nu, avertismentul lui Timofte a fost facut taman in ziua cand Politia l-a arestat pe "baronul” gorjean Nicolae Mischie iar PNA l-a inculpat oficial pe Corneliu Iacubov in dosarul RAFO - prin filele caruia evolueaza de altfel si alte nume cu mare impact la romani, Ovidiu Tender de exemplu.

Indiferent de motivele care l-au determinat pe Timofte sa faca publica respectiva informatie, trebuie precizat ca a fost confirmata, a doua zi, de SPP - institutia special delegata sa asigure paza si protectia demnitarilor - care a recunoscut ca astfel de amenintari la adresa sefului statului "s-au semnalat permanent insa, in ultimul interval de timp, au sporit numarul si frecventa acestora”. Chestionat pe aceasta tema, senatorul PSD Ioan Talpes - presedintele Comisiei de aparare - nu a exclus nici el posibilitatea ca "anumite structuri mafiote” sa pregateasca actiuni impotriva institutiilor implicate in lupta anticoruptie. Concluzia: deranjat de masurile in forta declansate la indemnul si sub lupa lui Basescu, viesparul mafiot mioritic a inceput sa bazaie si se pregateste sa contraatace - situatie in care nu putem decat sa invocam protectia divina pentru Traian Basescu si sa speram ca toate institutiile abilitate cu paza presedintelui isi vor face pe deplin si cu bine datoria. Foarte interesanta si demna de semnalat ramane insa reactia fostului sef al statului, Ion Iliescu. Acesta s-a grabit, practic, sa diminueze gravitatea pericolului declarand ca nu au existat asemenea avertizari in timpul mandatelor sale, prin urmare, "nu este cazul sa se exagereze” si nici "sa se depaseasca o limita de alerta”. Luate una in completarea celeilalte, declaratiile date de Talpes (care nu exclude posibilitatea pregatirii, de catre structurile de tip mafiot, a unor actiuni (atentate - n.r.) impotriva institutiilor implicate in lupta anticoruptie) si Iliescu ("nu au existat asemenea avertismente in timpul mandatelor mele") demonstreaza fara dubiu ca Iliescu nu a fost amenintat tocmai pentru ca nu a deranjat cu nimic mafia post-decembrista. In favoarea corectitudinii concluziei pledeaza si faptul ca amandoi subiectii citati - Iliescu si Talpes - fac parte din acelasi partid, PSD, ba chiar au lucrat in echipa in timpul ultimului mandat iliescian, cand Talpes era consilier prezidential pe probleme de … securitate nationala. Concluzia finala: gura pacatosului adevar graieste, de tacea destept ramanea sau cine se scuza se acuza - dupa preferintele cititorului.