"ESECUL LUI TRAIAN BASESCU RAMANE, VORBELE SALE SE DUC"

Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu a acordat un interviu Jurnalului National in care raspunde acuzatiilor presedintelui Traian Basescu si face o analiza a situatiei politice actuale.

• Jurnalul National: In prima sa iesire publica pe tema protestelor, presedintele Basescu a avut un atac dur la adresa dvs. Spunea ca mesajele dvs, ale lui Crin Antonescu si ale lui Victor Ponta sunt similare cu cele ale fostului presedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin. Cum comentati?
• Ion Iliescu: Nu comentez iesirea, in sine, pentru ca nu este nimic de comentat. Pur si simplu domnul Traian Basescu nu mai are ce spune romanilor, si, in lipsa de mesaj, de proiect, pentru ca "modernizarea Romaniei" este doar o petarda populista, nu un proiect, inventeaza "dusmani ai poporului". Dupa 22 de ani in politica romaneasca post-decembrista, in care am fost atacat in fel si chip, cuvintele domnului Basescu nu ma mai impresioneaza. Ceea ce se poate constata, insa, este ca domnia sa nu a raspuns, fie si in stilul caracteristic, la reprosurile mele, privind esecul politicii sale de "presedinte-jucator", care a dus la multe blocaje politice, dintre care cel mai grav este cel de acum. Esecul ramane, vorbele sale se duc. Si trebuie sa dea o explicatie, nu mie, ci romanilor, in legatura cu acest esec si cu suferintele provocate de el cetatenilor. Poate nu-si da seama, dar poarta o imensa responsabilitate pentru ultimii patru ani de criza. Sa fim intelesi: criza nu avea cum sa ne ocoleasca. Dar ea a fost agravata de proasta guvernare a unui Executiv al carui premier de facto a fost Traian Basescu. Asta este realitatea impotriva careia s-au ridicat cei care protesteaza, si care asteptau altceva de la Presedintele Romaniei.
• De ce credeti ca a ales sa compare mesajele dvs si ale domnului Ponta, cu cele ale lui Vladimir Voronin?
• O penibila incercare de manipulare a realitatii, de etichetare a adversarilor PDL drept "comunisti". Creada cine ce vrea, dar gandirea totalitara are cel mai demn reprezentant in Romania in persoana lui Traian Basescu. Din serialul sau cu "mogulii", si cu alte bazaconii, a mai ramas doar aceasta sechela jalnica. Care nu face onoare unui inalt demnitar al unui stat european. A coborat mult prea jos lupta politica, a trivializat-o.
• Dupa lansarea acestui atac, seful statului, premierul Boc si liderii PDL au devenit mai impaciuitori, dandu-le dreptate romanilor care protesteaza. Credeti ca este un mesaj sincer sau le este frica?
• Ma indoiesc de sinceritatea "regretelor" exprimate. Judecand dupa felul in care se comporta, dupa lentoarea cu care au reactionat, dupa insultele cu care i-au improscat, in primele zile pe manifestanti, nu le pasa nici de acestia, nici de romani, nu-i intereseaza cu adevarat soarta lor. Nu au decat un gand: cum sa ramana la putere, indiferent de mijloace. Daca se cere pentru asta si mimarea scuzelor, ei bine, asta vor face.Da, se simte panica in randul celor de la putere. Nu stiu daca ea s-a transformat in frica. Dar panica este. Normal, nemultumirile se indreapta catre Emil Boc. Care, daca ar mai avea ceva luciditate, ar demisiona si ar deschide calea alegerilor anticipate. PDL avea, desigur, alt scenariu, cel al comasarii alegerilor, in noiembrie anul acesta. Acum sunt descoperiti si derutati, iar Traian Basescu nu le mai poate oferi un colac de salvare. Pentru ca el insusi este principala tinta - si pe buna dreptate -, a nemultumirilor.
(va urma)