Dupa audierea candidatilor propusi de Guvern, Senat si Camera Deputatilor pentru locurile vacante din Consiliul National al Audiovizualului, Comisiile de cultura ale Parlamentului au avizat candidaturile, pentru membri titulari, ale lui Dan Grigore (propus de Guvern), Rasvan Popescu (propus de Camera Deputatilor - grupul PNL), Ioan Onisei (propus de Camera Deputatilor - grupul PD), Gasparik Attila (propus de Senat - grupul UDMR), Vladimir Bagdanescu (propus de Senat - grupul PC), Aristide Buhoiu (propus de Camera Deputatilor - grupul PRM). Presedintele Comisiei senatoriale, Adrian Paunescu, a declarat ca au fost "niste mici incurcaturi" de natura procedurala, precizand ca este vorba de "o problema cu numarul de propuneri si cu numarul de locuri existente".
Dintre cei sase candidati pentru locurile de membru titular in CNA, trei au facut parte si pana acum din consiliu. Este vorba de Dan Grigore, Rasvan Popescu si Gasparik Attila, care in timpul audierilor s-au bucurat de aprecierile parlamentarilor. Totodata, presedintele Comisiei de cultura din Camera, Raluca Turcan, a anuntat ca toate persoanele audiate au fost avizate favorabil, dar a precizat ca va exista o problema in plen, pentru ca au fost sase propuneri pe cinci locuri vacante in CNA. (D.G.)