Anuntul premierului Calin Popescu-Tariceanu de a prezenta o declaratie de politica generala privind reconstructia Romaniei dupa inundatii, pentru care Guvernul isi asuma raspunderea politica in Parlament, i-a incurcat chiar si pe unii colegi de partid, care dovedesc ca nu prea stiu procedurile parlamentare in aceste cazuri.

Secretarul Camerei Deputatilor, liberalul Titu Gheorghiof (foto), a declarat ieri ca, potrivit procedurilor parlamentare, grupurile parlamentare vor putea sa depuna o eventuala motiune de cenzura in trei zile de la asumarea raspunderii Guvernului in Parlament. El sustine insa ca unii dintre parlamentari nu pot semna in aceeasi sesiune mai multe motiuni de cenzura, referindu-se explicit la senatorii si deputatii PSD, care au mai depus o motiune de cenzura in sesiunea februarie-iunie 2005. „Pot fi discutii daca este vorba de aceeasi sesiune sau daca este sesiune extraordinara si pot sa depuna motiune de cenzura“, a spus deputatul liberal.
Gheorghiof a invocat prevederile din Constitutie potrivit carora, daca motiunea de cenzura a fost respinsa, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot initia in aceeasi sesiune o noua motiune de cenzura. Titu Gheorghiof nu a citit insa prevederea constitutionala pana la capat. Articolul amintit de acesta stipuleaza o exceptie de la aceasta regula, respectiv cazul in care Guvernul isi angajeaza raspunderea in Parlament. Intrebat daca Executivul poate sa-si asume raspunderea de doua ori in aceeasi sesiune parlamentara, Titu Gheorghiof a raspuns afirmativ!
Potrivit Constitutiei, Camera Deputatilor si Senatul pot retrage, in sedinta comuna, increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si se dezbate dupa trei zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere. Guvernul este demis daca motiunea de cenzura este adoptata, in caz contrar aplicarea declaratiei de politica generala devenind obligatorie pentru Guvern.