PSD ar putea depune o noua propunere legislativa privind votul uninominal majoritar, a declarat, vineri, deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicai. Adomnicai a mentionat, intr-o conferinta de presa, ca PSD a fost primul partid care a depus, in 2005, un proiect de lege privind votul uninominal in sistem majoritar si ca trebuie sa se afle printre autorii legii votului uninominal ce va fi adoptata. Adomnicai a apreciat ca votul uninominal ar putea intra in vigoare la alegerile parlamentare viitoare, daca acestea vor fi organizate la termen si nu anticipat si daca acest proiect de lege va fi adoptat pana la sfarsitul sesiunii parlamentare viitoare. Adomnicai a criticat organizarea de catre presedintele Romaniei de consultari pentru legea votului uninominal aratand ca acesta a fost un pretext pentru "legitimarea PLD", desi acest partid nu este parlamentar. Ea a spus ca referendumul a dovedit ca electoratul vrea "partide puternice", si nu "lideri puternici". In catalogul electoral, cei care nu s-au prezentat la vot sunt absenti motivati", a mai spus Adomnicai.