Romania Libera: Ii va salva astroturfingul? (Autor: DAN CRISTIAN TURTURICA)
Gestul presedintelui Basescu de a-si ruga fiica sa inscrie marca "Miscarea Populara" la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci echivaleaza cu recunoasterea unui esec.
Este un semn de singuratate, dezamagire si lipsa de speranta. In clipa in care presedintele unei tari incredinteaza celui mai apropiat membru al familiei misiunea de a face primul pas legal pentru constituirea unei noi miscari politice inseamna ca nivelul de incredere in institutiile de partid, in oamenii pe care s-a bazat pana acum pentru a-si atinge obiectivele, precum si in cei alaturi de care ar putea lucra pentru viitorul proiect se apropie de zero.
Prin definitie, o miscare politica "populara" autentica nu poate fi altceva decat un efort de echipa, o constructie participativa, fundamentata pe o comuniune de interese si valori impartasite de un numar larg de cetateni dispusi sa lucreze impreuna. Un concept diametral opus celui care a caracterizat pana acum mandatul prezidential, croit "la comanda", pe masura unei personalitati dominante, autoritare, care, desi animata de cele mai bune intentii, si-a fixat prioritatile si caile de actiune bazandu-se aproape exclusiv pe propriul instinct. Si care acum pare sa ia forma unui individualism si mai accentuat.
Chiar si posibilitatea ca demersul presedintelui sa fi fost unul pur formal, de a securiza o marca pentru a preintampina confiscarea ei de catre adversarii politici, indica acelasi lucru. Cel putin deocamdata, pentru materializarea proiectului "Miscarea Populara" Traian Basescu se bazeaza pe un singur om. Pe el insusi.
Presedintele a ajuns in acest punct mort din cauza slabiciunilor activistilor de varf din PDL, a inabilitatii putinilor intelectuali care ii stau alaturi, dar mai ales din vina sa.
Varianta ideala pentru liderul de facto al PDL ar fi fost ca partidul sa il asculte. Sa imbratiseze strategia aparent sinucigasa indicata de el si sa inceapa o reforma autentica a statului, sa reduca drastic numarul de bugetari si cheltuielile publice, sa renunte la numirile clientelare si sa promoveze oameni competenti care ar ajuta institutiile si companiile sa se reformeze si sa se dezvolte, sa renunte la a mai fura statul, sa se desparta de toti cei corupti, sa preia si sa puna in practica fara jumatati de masura cel mai agresiv discurs justitiar cu putinta.
In urma acestor masuri, partidul ar fi pierdut o parte din votanti, suparati de scaderea veniturilor, i-ar fi pastrat pe cei ce ar fi inteles ca este un rau necesar si ar fi castigat unii noi, multumiti ca, in sfarsit, in Romania a aparut un partid care pune deasupra propriilor interese pe cel national. Tragand linie: si daca PDL ar fi inregistrat totusi scaderi in sondaje, ele ar fi fost minore si ar fi pastrat prima sansa in alegerile din 2012.
A avut intr-adevar Traian Basescu astfel de asteptari de la PDL? Daca punem cap la cap toate declaratiile sale publice din ultimul an, reiese ca da. Au fost ele realiste? Nu. Nici macar Traian Basescu nu ar fi ajuns presedinte printr-un scenariu idealist precum cel de mai sus.
Si el a avut nevoie de misculatiile masinariei de partid care, cel putin in zona rurala, a obtinut si continua sa obtina voturi (s-a vazut la alegerile-test din Maramures si Neamt) folosind metode care nu au nici o legatura cu noul mod de a face politica pe care il sugereaza presedintele.
Asadar, speranta ca si-ar putea convinge colegii sa isi faca in corpore transplant de ADN de la un donator-model care in realitate exista poate doar in cateva tari scandinave, si nici acolo din abundenta, a fost complet nerealista. In teorie.
In realitate, nu a avut niciodata asemenea sperante. Traduse in limbajul frust si pragmatic pe care Traian Basescu il stapaneste foarte bine, indemnurile si dojenile sale la adresa liderilor PDL ar suna cam asa: bagati mana pana la ceas, nu pana la cot, promovati in partid si in administratie oameni care pot face cu adevarat treaba si ajutati acest stat sa respire si sa traverseze cu bine criza, pentru ca altfel ne scufundam cu totii. Primele doua nu au fost ascultate mai deloc, a treia, cu chiu, cu vai, a fost pusa in oarecare masura in aplicare.
Au fost realiste chiar si aceste asteptari? Nu. Oamenii nu se pot schimba peste noapte si cu atat mai putin unii care habar nu au de ce ar trebui sa se schimbe. De ce ar vrea Pinalti sa se schimbe? Nu este el un om de succes? Nu are bani? Nu aduce voturi? Nu este respectat in comunitatea sa si in partid? A, s-ar putea ca partidul sau sa piarda alegerile anul viitor, e adevarat. Dar de ce ar fi asta o tragedie? Poate chiar nu ar fi rau sa urmeze patru ani de vacanta, timp in care si-ar putea digera in voie agoniseala. Singurul risc de luat in seama ar fi ca noua putere sa asmuta asupra lui procurorii. Insa ca un om care a vazut multe la viata lui, stie ca in Romania puscaria este ultimul lucru de care trebuie sa te temi. Iar daca mai ai si cu ce sa platesti pentru a scapa de disconfortul unor declaratii periodice si televizate la Parchet, atunci chiar ca e o prostie cat casa sa nu dormi noaptea pentru ca partidul tau nu va mai fi la putere.
Esenta conflictului dintre Traian Basescu si esalonul "Pinalti" din PDL vine din faptul ca pentru presedinte chiar conteaza daca partidul sau va castiga sau va pierde alegerile. In primul rand, pentru ca isi doreste un loc in istorie. In ciuda stilului sau contondent si adesea neelegant, este unul dintre putinii lideri politici autohtoni care reusesc sa se priveasca de deasupra, de la inaltimea judecatii celor ce vor veni dupa noi. Si, chiar daca nu a reusit sa schimbe suficient de mult pana acum, ii pasa sincer de ceea ce va lasa in urma sa.