Ion Iliescu si Petre Roman au lansat ieri Polul Social, formatiune care are deja cativa adepti, printre partidele socialiste si social-democrate, organizatii ale societatii civile, precum si federatii sindicale. Criticat de anumiti sociali-democrati, Polul Social s-a bucurat totusi in prezenta liderului PSD Mircea Geoana, dar si a fostului premier Adrian Nastase, insotit, din cate s-a vazut ulterior, de o mana de simpatizanti care au avut rolul de a-l aplauda frenetic in momentul in care a luat cuvantul, probabil ca sa "demonstreze" ca inca mai starneste simpatie. Una peste alta, Adrian Nastase si-a aratat o latura surprinzatoare a personalitatii sale: poante bunicele la adresa actualei Puteri, dar si intepaturi fine indreptate impotriva colegilor care "si-au luat mana de pe el" din momentul in care a pierdut alegerile. Discursurile promotorilor Polului Social - Ion Iliescu si Petre Roman - nu au iesit din tiparele cu care cei doi deja ne-au obisnuit, iar cand a venit randul lui Mircea Geoana sa-si spuna parerea, frazele liderului PSD au fost presarate de... "are dreptate domnul Iliescu". Cu o singura mentiune: "Prostanacul" a avut tupeul de a face aluzie la discursul si noul partid pe care Iliescu se straduieste, prin lansarea Polului Social, sa il aduca in prim-plan, declarand ca Romania are nevoie de un partid pentru anul 2010, nu 1990.