Fostul sef al statului Ion Iliescu "a revendicat" reusita aderarii pentru social-democrati, sustinand intr-o emisiune televizata ca Romania a devenit membru asociat la UE in perioada in care el si PSD s-au aflat la putere. Iliescu a amintit si de procesul incheierii negocierilor cu UE, ca de o reusita ce apartine tot social-democratilor, afirmand ca guvernarile PSD au "redus din handicapurile" inregistrate de guvernarea CDR. Fostul presedinte a declarat ca strategia de integrare a Romaniei in UE a fost conceputa de el in 1995 si ca aceasta a intrunit, la acea data, consensul tuturor fortelor politice.
In schimb, in ceea ce priveste strategia postaderare, Iliescu a acuzat inconsistenta acesteia, precizand ca nu exista un consens politic asupra ei, nici macar la nivel guvernamental, si a recomandat-o pe cea pe care a coordonat-o el. Pe de alta parte, Iliescu a declarat, in cadrul aceleiasi emisiuni, ca PSD sustine guvernul minoritar PNL condus de Tariceanu, revenind insa ulterior cu nuantari de pozitie. Conform declaratiilor sale, PSD este dispus sa sustina guvernul minoritar PNL-PD-UDMR, in Parlament, pe anumite proiecte mari de legi, referitoare la chestiunile integrarii in UE, la probleme sociale, insa sustinerea legislativa putand fi conditionata de "stabilirea unei platforme comune si a unui consens" intre membrii Coalitiei de guvernamant.