Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, ca PD-L face o "mare prostie" insistand cu asumarea raspunderii Guvernului pe legile educatiei si a apreciat ca o conditionare a soartei guvernului de asumare ar fi o "alta prostie".
" Da-o in ma-sa de guvernare, deci nu de guvernare vorbim acum, ci de un pachet de legi . Asta ar fi o alta prostie, sa se conditioneze soarta unei guvernari de un proiect sau de o lege", a afirmat Iliescu, intrebat daca PSD trebuie sa ia in calcul iesirea de la guvernare in cazul in care Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament pe legile educatiei.
Intrebat din partea cui ar fi o prostie aceasta conditionare, Iliescu a raspuns: "A celor care o adopta".
Presedintele de onoare al PSD s-a declarat impotriva intentiei Guvernului de a-si asuma raspunderea in Parlament pe legile educatiei.
"Ce inseamna graba asta, ca la repezeala, cu un asemenea corp legislativ, sa schimbi invatamantul? Am mai avut in 1948 o asemenea prostie, invatamantul a avut o traditie cu cele trei trepte si a fost stricata ca sa ne aliniem sistemului rusesc. Acum se vine cu ceva similar. Noi avem aceasta traditie a celor trei trepte bine conturate, vrem sa o stricam deodata cu propunerea de la Miclea?", a afirmat el.
Intrebat de ce crede ca PD-L insista cu angajarea raspunderii Guvernului pe legile educatiei, Iliescu a raspuns: "PD-L face o mare prostie".
Intrebat cum isi explica insistenta PD-L, Iliescu a raspuns: "Nu stiu, nu inteleg, probabil ca sunt niste ambitii prostesti, sa fie legea cu numele celui care a patronat-o. Asa ceva ne trebuie noua sau o chestiune facuta cu seriozitate, cu responsabilitate, in care sa se pronunte cei ce traiesc in miezul problemei si nu amatorii?".
Iliescu a spus ca anul scolar care incepe in septembrie ar trebui sa functioneze dupa actuala legislatie, pentru ca noile reglementari sa fie supuse dezbaterii.
Intrebat daca este posibila ruperea coalitiei guvernamentale in cazul in care PD-L si PSD nu cad de acord pe asumarea raspunderii Guvernului, presedintele de onoare al PSD a raspuns: "Este o chestiune adiacenta, nu asta e important".