Liderul PIN, Cosmin Gusa, lanseaza supozitia potrivit careia premierul Calin Popescu-Tariceanu va fi invinuit penal, cel mai probabil in a doua jumatate a lui noiembrie. Gusa considera ca in scurt timp institutiile abilitate ar putea vedea o legatura infractionala intre premier si mai multi oameni de afaceri. "Conform faptelor pe care le-am vazut si le-am analizat, eu cred ca acest lucru se va intampla foarte repede, poate in a doua jumatate a lui noiembrie. El a semnat o hotarare de guvern care da un teren al statului foarte ieftin unei firme private, iar acea firma privata ii da posibilitate lui Tariceanu sa-si faca show-room pe un alt teren al ei. Pentru domnul Tariceanu, o asemenea intamplare are caracter penal, pentru ca dovedeste procurorilor un interes patrimonial pe care prim-ministrul tarii l-a avut fata de o tranzactie", a declarat joi Cosmin Gusa. Potrivit acestuia, Tariceanu ar putea ajunge intr-o postura chiar mai umilitoare decat predecesorul sau, Adrian Nastase, "care, in majoritatea timpului petrecut la Palatul Victoria, nu s-a ocupat decat de afaceri pentru care plateste astazi".