Comisia de arbitraj si integritate morala a PSD a decis sa-l excluda din partid pe vicepresedintele PSD Ilfov Gigi Netoiu, a anuntat vineri Doru Giugula, prim-vicepresedinte al comisiei.
Giugula a declarat ca in cazul lui Netoiu s-a constatat o "abatere deosebit de grava", el referindu-se la afirmatii facute de acesta in mass-media, care ar aruncat "un blam" asupra intregului partid. "La o asemenea fapta, atat de grava (...) s-a decis excluderea sa din partid, fara dubiu", a spus Giugula, la Palatul Parlamentului.
El a mentionat ca au fost discutii in comisie daca mai este cazul ca Netoiu sa fie audiat, dar, fiind cunoscute declaratiile acestuia, nu stie ce ar mai fi putut spune acesta in apararea sa. "Oameni de genul Netoiu nu au ce cauta in partidul nostru", a continuat el.
Totodata, Comisia de arbitraj si integritate morala a PSD a decis ca organizatia judeteana Ilfov sa continue verificarile in randurile partidului, daca acesta a actionat singur la denigrarea conducerii partidului sau a fost instigat sau sustinut de alte persoane.
Doru Giugula a mai spus, referitor la cazul lui Gabriel Oprea, ca in comisie a fost prezentat documentul prin care acesta si-a anuntat demisia din PSD, prin urmare, discutii privind sanctionarea acestuia nemaivand loc.