Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, in cursul zilei de ieri, ca si-a depus oficial dosarul de candidatura pentru sefia partidului. Dosarul lui Geoana era pregatit de cateva zile, insa din el lipsea semnatura presedintelui organizatiei din care face parte liderul social-democrat (PSD Dolj), care sa ateste ca acesta si-a platit cotizatia la zi. Pentru aceeasi functie si-a inregistrat candidatura si Sorin Oprescu, liderul PSD Bucuresti.
De precizat ca, potrivit unei reguli de depunere a candidaturilor, adoptata de conducerea PSD, cei care se inscriu in cursa pentru una dintre functiile de conducere care se vor alege la Congresul Extraordinar vor trebui sa aiba in dosar si un Curriculum Vitae, o adeverinta de la organizatia de care apartin ca si-au platit la zi cotizatia si o declaratie pe proprie raspundere, in care sa precizeze daca au colaborat sau nu cu fosta Securitate. Reprezentantul Comitetului de organizare a Congresului Extraordinar, deputatul Tudor Mohora, a declarat ca, in afara de cele doua candidaturi pentru functia de presedinte al PSD, pana in acest moment si-au mai depus dosarele de candidatura si presedintele PSD Mures, Ovidiu Natea (pentru functia de vicepresedinte regional pe zona de centru) si presedintele organizatiei locale nr.40 a PSD Sector 1, Iulian Popa (pentru functia de vicepresedinte avand ca domeniu de activitate relatiile internationale).

Mitrea candideaza pentru functia de secretar general

De asemenea, si-au mai inregistrat candidaturile Miron Mitrea (pentru functia de secretar general), presedintele PSD Dolj, Ion Calin (pentru functia de vicepresedinte regional reprezentand zona de sud-vest), presedintele PSD Brasov, Contantin Nita (pentru functia de vicepresedinte regional reprezentand zona de centru), presedintele PSD Timis, Ilie Sarbu (pentru functia de vicepresedinte regional pe zona de vest), presedintele PSD Galati (pentru functia de vicepresedinte regional pe zona sud-est) si presedintele PSD Ilfov, Gabriel Oprea, care nu a precizat daca opteaza pentru una dintre functiile de vicepresedinte regional sau una cu domeniu de activitate. Gabriel Oprea ar putea fie sa candideze pentru functia de vicepresedinte regional reprezentand zona Bucuresti-Ilfov, fie pentru una din cele sapte functii de vicepresedinte cu un domeniu delimitat de activitate, in speta administratie locala si reforma institutiilor sau siguranta si aparare nationala. Daca va decide sa candideze pentru functia de vicepresedinte regional al zonei Bucuresti-Ilfov, Oprea ar putea concura cu deputatul PSD Rodica Nassar, care declara, in urma cu doua zile, ca intentioneaza sa candideze la functia de vicepresedinte regional pe zona Bucuresti-Ilfov. Insa, pana se va decide toata lumea pentru ce anume candideaza, liderii PSD au dat "o mana de ajutor", prelungind pana pe 5 decembrie termenul la care pot fi depuse candidaturile pentru functiile de conducere ale partidului care vor fi alese la Congresul Extraordinar.