Liderii PSD i-au mandatat, luni, intr-o sedinta informala, pe Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea si Vasile Dancu sa realizeze o analiza a unui posibil calendar al alegerilor anticipate si a consecintelor unui asemenea demers. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca echipa formata din cei patru va trebui sa prezinte conducerii centrale a partidului, pana la sfarsitul acestei saptamani, un material amplu in ceea ce priveste un posibil calendar al declansarii alegerilor anticipate, consecintele unui asemenea pas si strategia partidului. Pe baza acestui material, este de asteptat, potrivit spuselor lui Geoana, ca la sedinta Biroului Permanent de saptamana viitoare, conducerea PSD sa ia o decizie cu privire la anticipate. Consiliul National al PSD a adoptat, vineri, o rezolutie care mandateaza conducerea centrala sa foloseasca toate mijloacele democratice pentru declansarea alegerilor parlamentare anticipate, ca solutie pentru deblocarea crizei politice actuale. Geoana a spus ca depunerea unei motiuni de cenzura "a fost evocata" printre posibilitatile de a se ajunge la anticipate, insa nu a mentionat daca un asemenea demers a fost deja decis. El a reafirmat ca, in opinia lui, anticipatele reprezinta "unica solutie" pentru iesirea din criza politica. Geoana a mai spus ca PSD asteapta un punct de vedere asupra oportunitatii declansarii alegerilor parlamentare anticipate si de la celelalte partide.